Companiile aeriene se bat, mai nou, să intre pe Aeroportul din Bacău

luni, 03 august 2020, 01:59
2 MIN
 Companiile aeriene se bat, mai nou, să intre pe Aeroportul din Bacău

Wizz Air a deschis zilele acestea patru destinaţii noi la Iaşi, dar va muta alte patru în toamnă pe aerogara băcăuană.

Sâmbătă a aterizat pe Aeroportul Iaşi prima dintre cursele noi anunţate încă de astă-toamnă pentru luna în curs. Zborul de la Barcelona este urmat de cele care leagă Iaşul de încă trei destinaţii din Italia: Bari, Torino şi Verona. Iniţial, pe lângă acestea patru trebuiau să mai fie Berlin Schönefeld şi Londra Southern, dar ele nu mai apar în programul de zbor. Pentru acoperirea lor, compania aeriană a mai adus un avion la Iaşi, baza de aici având acum trei aeronave Airbus. Cursa de Verona fusese anunţată şi de Blue Air, care însă a renunţat la ea, dar şi la cea spre Barcelona, care apare acum în oferta companiei maghiare.

Cititi si: Anchetatorii au fost acasă la audieri, la mezzosoprană. Au ieșit supărați foc

La mijlocul lunii august se închide Aeroportul Bacău, iar zborurile de aici – toate operate de Blue Air – vor fi mutate la Suceava. De la 1 octombrie însă compania românească îşi consolidează poziţia deţinută în Bacău cu încă trei avioane care vor avea baza aici. Numărul destinaţiilor acoperite va creşte la 13, dintre care Roma (Fiumicino) şi Londra (Luton) vor avea curse zilnice. Spre Bergamo (Milano) vor fi 6 zboruri, iar spre Torino, 5 zboruri pe săptămână. Dublin şi Bucureşti vor fi prezente pe panoul de zbor al aeroportului băcăuan 4 zile pe săptămână. Pe lângă Capitală, Blue Air mai încearcă o rută internă nouă, Bacău – Cluj (3 zboruri/săptămână). Alte trei destinaţii noi sunt Paris (Beauvais), Köln şi München, care se alătură celor operate deja spre Bruxelles, Madrid şi Barcelona.

Cititi si: Temutul pedofil ucigaş „Zeno“ din Marea Britanie, prins la o pensiune din Iaşi după o nouă agresiune

La sfârşitul lui octombrie, şi Wizz Air va inaugura nu mai puţin de 12 zboruri din Bacău, 4 fiind mutate de la Iaşi, Billund, Catania, Larnaca şi Liverpool. Acestora li se adaugă Bruxelles (Charleroi), Bergamo (Milano), Bologna, Roma (Fiumicino), Torino, Veneţia (Treviso), Londra (Luton) şi Memmingen (München Vest). Aşa cum ne-am obişnuit, programele de zbor pot să sufere modificări în urma evoluţiei pandemiei de Covid-19 în primul rând.

Comentarii