Caută 
1 MIN
Chiar îmi pare rău că nu sunt bucureştean şi nu locuiesc în sectorul I: aş şti acum pentru cine să votez la alegerile locale.
Am descoperit-o pe Clotilde Armand pe internet şi apoi în câteva articole apărute prin ziare. Clotilde Armand candidează la primăria sectorului I din partea Uniunii Salvaţi Bucureştiul, formaţiunea condusă de Nicuşor Dan. Dna Armand e dintr-o familie care l-a dat şi pe celebrul scriitor Jean Giraudoux. A făcut studii înalte, la Paris şi la Boston, la faimosul Massachussets Institute of Technology (MIT). S-a căsătorit cu matematicianul Sergiu Moroianu şi a trăit doisprezece ani în România, cu mici întreruperi când a fost în străinătate, din îndatoriri profesionale. S-a stabilit definitiv în ţara noastră iar în 2015 a obţinut cetăţenia română. Locuieşte în sectorul I, copiii ei învaţă la şcoli din acelaşi sector. Are o slujbă foarte bună la o companie importantă, de unde primeşte o remuneraţie consistentă. Este gata însă să renunţe la aceste avantaje şi să intre în competiţia pentru fotoliul de primar al sectorului.
De ce ? Fiindcă socoteşte că are o bogată experienţă managerială pe care doreşte să o pună în slujba comunităţii. A contribuit în luarea acestei decizii şi sentimentul de revoltă provocat de modul în care autorităţile publice înţeleg să-şi facă datoria. Nu e pentru ea un motiv de mirare: a putut constata, de când trăieşte în România, ravagiile pe care le face corupţia. Pune degetul pe rană şi desemnează foarte precis principalele două căi prin care se fură în primării: achiziţiile publice şi urbanismul. Este optimistă, consideră că sectorul I are un potenţial extraordinar, capabil să ofere o calitate a vieţii mai bună decât … Parisul ! Îşi propune, ca prioritate, să reia un proiect mai vechi, abandonat între timp, care să valorizeze lacurile Bucureştiului şi să ducă la crearea a peste zece kilometri de plajă. De altfel, programul ei, aşa cum apare pe site-ul personal, este perfect coerent, cu obiective ambiţioase dar nu himerice şi nici demagogice.
Clotilde Armand şi-a lansat săptămâna aceasta candidatura într-un loc neobişnuit: pe malul lacului Băneasa (unde nici o televiziune n-a binevoit să se deplaseze). Pe filmuleţul de pe facebook vedeai în spate mizerie, câteva bărci putrezite, mâl, iar la orizont se profilau nişte construcţii înalte, din acelea care se insinuează, insolent şi ilegal, în zone ce sunt, teoretic, protejate (mi-am amintit şi de hotelul neterminat al familiei lui Gabriel Oprea, plasat – prin complicitatea primarului Onţanu – pe malul unui lac). Doamna Armand e o femeie frumoasă, comunicativă, are o căldură care te cucereşte. Mă gândeam la posibilii ei contracandidaţi, unii fiind deja anunţaţi: printre ei sunt cel puţin două figuri prăfuite, prezenţe obişnuite la aşa-zisele dezbateri de la televiziune, unde se trăncăneşte steril seară de seară. Dar ei vor avea, cu siguranţă, avantajul „notorietăţii”. Clotilde Armand se angajează într-o confruntare inegală însă curajul ei merită toată admiraţia.
O televiziune de ştiri a invitat-o totuşi pe Clotilde Armand miercuri, la orele 16,30 (nu e „oră de maximă audienţă” dar outsiderii trebuie să se mulţumească, presupun, cu fărâmiturile ce rămân de la masa bogaţilor). Deschid televizorul şi, când acolo, ce să vezi: interviul a întârziat vreo zece minute pentru că la 16,30 a fost „breaking news”: Lia Olguţa Vasilescu era scoasă de la tribunal şi condusă spre arest. Aşa le potriveşte uneori destinul… Ştim cu toţii cum începe atât de iubitul şlagăr al lui Cristian Vasile: „Femei sunt multe-n lumea asta mare …”. Ca şi Codrin Ştefănescu, Olguţa Vasilescu a crescut la şcoala lui Corneliu Vadim Tudor: acolo şi-a cultivat tupeul, agresivitatea, obrăznicia. În campania pentru localele din 2012, televiziunile erau buluc la Craiova iar pe Olguţa o lansa, vă amintiţi ?, însuşi Radu Mazăre, în uniforma de zile mari, cu bereta roşie de luptător revoluţionar pe-o ureche. Olguţa purta, mulat pe corp, un tricou negru, pe care scria „Justice for Craiova”. Mazăre se uita insistent la tricou, dar nu ca să desluşească ce scrie, şi făcea glume deocheate pe seama farmecelor foarte vizibile ale Olguţei, care chicotea flatată. Ieşirile publice ale Olguţei au fost, toate, expresia unui temperament vulcanic. Când a fost acuzată de plagiat i-a făcut cu ou şi cu oţet pe cei care îndrăzniseră să-i pună la îndoială onestitatea intelectuală; a făcut-o însă cu „argumente” de genul celor folosite de alt mare tupeist Victor Ponta – a spus, de exemplu, că dacă sunt în teza de doctorat zeci de pagini traduse (fără ca cititorul să fie avertizat) din opera lui Pareto, sociologul care forma obiectul lucrării, din moment ce teza este despre Pareto, ea poate să facă ce vrea cu opera acestuia. Scurt. A mai avut şi alte intervenţii, nu mai puţin spectaculoase, în campania prezidenţială din 2014 de pildă. (când a fost de o mojicie pe care a egalat-o doar Gabriela Firea). Era admirată de colegii din partid şi i se prevestea o strălucită carieră.
Este aceasta pusă sub semnul întrebării ? Nu e deloc sigur. Toţi primarii penali din Bucureşti, de la Oprescu la Onţanu şi de la Piedone la Vanghele, au la ora aceasta cele mai ridicate cote de încredere. Dacă s-ar prezenta la alegeri le-ar câştiga fluierând. Nu altfel stau lucrurile în diferite oraşe de provincie, unde se pare că foşti primari cu condamnări la activ intenţionează să candideze şi au, indică sondajele, mari şanse. Când vorbeşti cu oamenii de pe stradă ei îţi spun că parlamentarii sunt hoţi, că primarii aşijderea, că toţi nu vor decât să se căpătuiască ş.a.m.d. În cabina de vot se petrec însă nişte fenomene misterioase pentru că, de regulă, revenim în punctul de plecare. Aşa că Olguţa nu trebuie să-şi piardă speranţa. Din nefericire, noi suntem cei care riscăm să ne-o pierdem.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor
