Copil rănit în accident, luat de părinţi din spital la Iaşi şi dus acasă peste Prut

marți, 04 decembrie 2018, 02:49
2 MIN
 Copil rănit în accident, luat de părinţi din spital la Iaşi şi dus acasă peste Prut

Părinţii acestuia au spus că vor să îl trateze la un spital de acasă. Ei sunt din Basarabia şi s-au răsturnat cu maşina la Costuleni.

Un băiat în vârstă de 12 ani a ajuns zilele trecute la spital după ce maşina în care se deplasa împreună cu părinţii săi s-a răsturnat într-o curbă din localitatea Costuleni, pe drumul naţional spre Albiţa.

Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza vitezei şi a gheţii, pe care maşina a derapat, şoferul pierzând controlul volanului. Copilul dormea atunci când a avut loc accidentul, astfel încât nu îşi amintea ce s-a întâmplat atunci când a ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“.

„Băiatul a fost investigat la noi, avea un traumatism cranio-cerebral, astfel încât, atunci când s-au finalizat investigaţiile şi analizele efectuate la noi, a fost direcţionat către Spitalul de Neurochirurgie pentru consult de specialitate. Din fericire, nu punea probleme deosebite“, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Copilul nu a rămas internat, părinţii care sunt din Republica Moldova dând asigurări medicilor că vor merge împreună cu băiatul pentru consultaţii şi evaluări ulterioare la un spital din zonă.

Numărul copiilor care ajung pentru consultaţii în UPU se menţine relativ constant, în ultima gardă de 24 de ore ajungând 97 de copii pentru diferite afecţiuni, majoritatea fiind cele de sezon.

Comentarii