CSM Poli nu renunţă la play-off!

vineri, 15 decembrie 2017, 02:43
2 MIN
 CSM Poli  nu renunţă la play-off!
 
Echipa din Copou se va bate pentru primele locuri până în ultima etapă

 

 

CSM Politehnica Iaşi nu a renunţat la ideea de a se califica în play-off-ul Ligii I de fotbal. Aflată la şapte puncte de locul VI, ultimul care asigură prezenţa în zona I a campionatului în faza a doua a sezonului, echipa ieşeană se va bate până în ultima etapă pentru a atinge obiectivul stabilit în vară. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de antrenorul principal al CSM, Flavius Stoican: “Deocamdată, suntem în grafic. Am discutat şi cu suporterii, toată lumea e încrezătoare că ne vom bate până la ultima suflare pentru a ajunge în play-off. Va fi foarte greu, dar nu imposibil”. Pe aceeaşi idee a marşat şi fotbalistul Andrei Sin, care a fost prezent la conferinţă: “Am fost puţin dezavantajaţi, dar nu mă gândesc că sunt echipe dorite şi echipe nedorite în play-off. Mai sunt încă şanse pentru a ajunge în play-off. Trebuie să facem cât mai multe puncte în ultimele cinci etape şi vom vedea la final unde ne vom clasa”.

Cei doi s-au referit şi la meciul cu Juventus, ultimul oficial al anului, care se va disputa duminică, în Copou. “Vreau să încheiem anul cu o victorie. Chiar dacă echipa adversă este în suferinţă şi are multe indisponibilităţi, trebuie să tratăm meciul extrem de serios pentru a obţine cele trei puncte. Nu va fi uşor, pentru că avem şi noi probleme importante de efectiv, Mihalache şi Jagodinskis fiind suspendaţi. Cine va intra în locul lor sunt însă convins că va lupta aşa cum trebuie” a spus Stoican, care s-a arătat bucuros de faptul că Jo şi Pedro vor reveni după ce au fost suspendaţi cu Sepsi, etapa trecută. În plus, Qaka şi Kizito, care au absentat şi ei în disputa cu gruparea din Sfântu Gheorghe, se antrenează alături de coechipieri, după ce au avut probleme de natură medicală.  Şi Sin s-a arătat optimist că Iaşul va încheia anul cu o victorie: “Întâlnim o echipă aflată într-o situaţie foarte grea, incomodă. Sigur vor veni aici să ia punct sau puncte. Eu, însă, cred că avem valoarea necesară pentru a câştiga cele trei puncte, ne dorim mult să câştigăm acest meci”.

Meciul dintre CSM şi Juventus  va începe duminică la ora 17:30. 

Comentarii