Cum a ajuns libertatea academică să devină problematică în Occident?

Mulți români, și chiar mulți americani, au fost probabil surprinși de manifestațiile agresiv antisemite din arealul universităților americane (în proporție de peste 60% dintre acestea au avut loc în campusurile universitare), în principal a celor de elită din Ivy League, cu sloganuri pro-Hamas în care se nega dreptul la existență a Israelului și se făcea chiar trimitere la „soluția finală” nazistă. După masacrul din 7 octombrie te-ai fi așteptat la expresii de solidaritate față de Israel nu la așa ceva din partea elitei tinerei generații de americani care la un moment va veni la cârma Statelor Unite. Conform unui sondaj Harvard/Harris, 51% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani consideră că oribilul masacru Hamas din 7 octombrie este justificat. Iar ce este și mai șocant este că manifestațiile, însoțite de hărțuiri, intimidări și amenințări la adresa studenților evrei, au avut loc sub ochiul îngăduitor al conducerii universităților și chiar în aplauzele unui număr deloc neglijabil de profesori, de pildă la Universitatea Columbia.

Dacă mai exista vreun dubiu privind poziției conducerii unor universități de vârf americane, lucrurile s-au lămurit definitiv în cursul unor audieri din Congres la care au participat președinții Harvard, MIT și Penn University. Întrebați dacă apelurile la genocid împotriva evreilor, exprimate adesea explicit, și incidentele din campusuri, încalcă codurile de conduită ale universităților toți au răspuns că depinde de context și au făcut trimitere la libertatea de expresie, garantată de Constituția Statelor Unite. Numai că astfel de motivații sunt foarte puțin credibile în condițiile în care în trecut respectivele instituții, alături de multe alte universități, s-au declarat extrem de preocupate de „microagresiuni” (de exemplu atunci când în relația cu cineva nu i te adresezi cu „pronumele” corect pe care și l-a ales dintre cele câteva zeci existente) și au reacționat dur față de profesori care au fost forțați să-și ceară scuze public sau uneori au fost chiar demiși pentru o postare critică pe Twitter față de protestele violente organizate de Black Lives Matter sau pentru observația că toate viețile, inclusiv ale albilor, contează. După cum au fost anulate numeroase conferințe ale unor vorbitori considerați „controversați” de către studenți și profesori cu vederi radicale de stânga.

Bătălia împotriva rasismului sistemic, a supremației albilor sau a transfobiei nu uită nici redefinirea ideii de libertate de expresie, care ar fi una conceptual albă, deci problematică. Pentru că ea fost utilizat în istorie și este utilizată și astăzi ca o formă de manifestare a „privilegiilor albilor” susține un istoric de la Universitatea Vanderbilt într-un eseu publicat în Boston Review. Reinterpretare care nu e doar una abstractă, ci poate avea consecințe foarte concrete. Atunci când au fost concedieri pentru o postare pe Twitter sau pentru o declarație critică privitoare la mișcări radicale ca Black Lives Matter sau ANTIFA, rezultă că nu ar fi vorba de o „limitare a libertatii de expresie”, ci doar un demers demn de lauda în logica bătăliei împotriva „rasismului sistematic”.

Profesorul Joshua Katz, de la Universitatea Princeton, a fost demis după ce a reacționat la o scrisoare deschisă publicată în 2020, semnată de 360 de profesori și studenți, în care acuzau faptul că universitatea practică un rasism sistematic împotriva persoanelor de culoare și solicitau o serie întreagă de „măsuri reparatorii” radicale. Între altele profesorul Katz și-a declarat opoziția față de îndepărtarea unor statui din  campus, în baza unor precepte morale prezente, și și-a declarat îngrijorarea față de propunerea de a înființa un „comitet compus în întregime din cadre didactice care să supravegheze investigarea și disciplinarea comportamentelor rasiste, incidentelor, cercetărilor și publicațiilor în care sunt implicați profesorii din universitate”. O inițiativă care aduce aminte de comitetele de demascare a elementelor dușmănoase din perioada comunistă.

Cât despre celebrarea libertății de expresie, aceasta fusese brusc redescoperită cu prilejul manifestațiilor pro-Hamas pentru că într-un clasament întocmit de FIRE pe acest subiect pe un eșantion de 248 de universități, Harvard și Penn se clasau pe ultimele două locuri, Harvard pe poziția 248, Penn pe 247 (MIT ocupa poziția 136). 53% dintre studenții de la Harvard și 43% din cei de la MIT au declarat că și-au autocenzurat opiniile din teama de a nu suferi repercusiuni. Într-un alt sondaj, 59% dintre studenții din universitățile americane spun că climatul de acolo îi împiedică să-și exprime deschis opiniile, iar 62% dintre studenți spun că evită chestiunile controversate de teamă că aceasta ar putea genera comentarii critice în discuțiile ulterioare.

După ce scandalul legat de declarațiile din Congres a luat amploare și mulți dintre foști absolvenți au declarat că își încetează donațiile (chiar una de $100 milioane de care urma să beneficieze universitatea Penn) au apărut din partea celor trei președinte „reformulări”. Liz Magill de la Penn University a fost chiar nevoită să demisioneze după ce consiliul de administrație de la Wharton Business School, din cadrul universității, una dintre cele mai prestigioase din lume, i-a cerut acest lucru. Însă e greu de crezut că atmosfera generală din universități, unde simpatiile radicale neomarxiste sunt dominante, se va schimba doar în urma acestei demisii sau eventual ale altora de la Harvard și MIT. 

De câteva decenii multe universități occidentale au abandonat tradițiile liberale și misiunea lor esențială în materie de educație, cercetare, spații pentru dezbateri intelectuale, au devenit vehicule pentru activism ideologic, „eliberare revoluționară” și schimbări sociale radicale. „Universitățile care au plasat programe D.E.I. (Diversitate, Echitate, Incluziune), extreme în plan ideologic, în centrul vieții academice erodează mediul de dezbatere deschisă și substanțială, care este condiția de bază pentru învățarea liberală clasică”, scrie Christopher Rufo, unul dintre principalii adversari ai conceptului D.E.I. promovat agresiv de majoritatea universităților americane, într-un articol găzduit, oarecum surprinzător, de The New York Times, care în general are simpatii progresiste. Rufo, care a fost solicitat de guvernatorul republican din Florida, Ron De Santis, să se implice în eliminarea departamentelor D.E.I. din universitățile finanțate public din Florida, crede că în acest sistem „aceste universități vor sfârși prin a promova diversitatea doar cu numele, pe măsură ce activismul înlocuiește erudiția și rațiunea lor de a fi dispare încet-încet”.

Un rezultat al degradării mediului academic american este scăderea abruptă a încrederii populației în învățământul superior. Care, dacă în 2015, era de 57%, a scăzut la 48% în 2018 și la doar 36% în 2023, conform unui sondaj Gallup. Dar nu ar trebui să fim surprinși. Una din problemele majore de percepție este aceea că privim Occidentul de astăzi prin prisma unei imagini a instituțiilor, în general a societății, care era valabilă în mare măsură cu 15-20 de ani în urmă. Fie că e vorba de America, fie că e vorba de Uniunea Europeană și de multe dintre țările din Europa de Vest. Asta nu înseamnă că sunt de preferat regimurile autocratice din afara Occidentului, însă fenomenul este real și îngrijorător.

Lucrurile s-au schimbat însă dramatic între timp atât în plan instituțional, cât și la nivelul societății și în Uniunea Europeană, și peste Ocean. Tinerii occidentali, cu vârste între 18 și 29 de ani, au în proporție importantă simpatii socialiste, în bună măsură chiar radical de stânga. Deja în 2011, potrivit unui sondaj Pew, 49% dintre tinerii americani din acest segment aveau o părere pozitivă despre socialism și doar 43% una negativă. Iar toate aceste convingeri s-au format în cursul unui proces de îndoctrinare în școli și universități sub bagheta unor profesori cu simpatii radicale neomarxiste.

Tendință care s-a accentuat între timp. Un alt sondaj, din 2016, realizat de Universitatea Harvard, releva că majoritatea milenialilor din America resping capitalismul: într-un raport de 51% la 42% ei se declară împotriva capitalismului și pentru o implicare tot mai mare a statului în viața lor. Aceștia ignoră avertismentul dnei Thatcher, problema socialismului e că la un moment dat se termină banii altora, probată din plin în trecut în țările comuniste, și faptul că datorită principiilor pieței libere sute de milioane de oameni au fost scoși din sărăcie în ultimele decenii. E adevărat, criza financiară 2008- 2009 și dificultățile din acest moment, au reliefat faptul că și capitalismul se confruntă cu probleme semnificative, dar în bună măsură tocmai datorită abandonării parțiale a principiilor de bază ale pieții libere prin favorizarea corporațiilor globale în defavoarea companiilor mici și mijlocii. Iar aceste convingeri anticapitaliste vin, previzibil, la pachet cu un set de orientări culturale radicale neomarxiste. Iar lucrurile nu arată diferit nici în Europa de Vest.

Cum s-a ajuns aici? În ultima jumătate de veac am asistat la ceea ce a primit numele de „lungul marș al stângii activiste prin instituții”. Începând din anii 1960, activiștii și intelectualii de stânga, inspirați de ideile comunistului italian Antonio Gramsci sau a filosofului neomarxist Herbert Marcuse, venit în America după Al Doilea Război Mondial, au renunțat la protestele violente de stradă care au marcat perioada războiului din Vietnam în favoarea unui efort concertat de infiltrarea instituțiilor în domeniile cheie: educație, guvern, ONG-uri, mass-media, justiție. Din acest punct de vedere cartea lui Allan Bloom, „The Closing of the American Mind: How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today’s Students” a rămas la fel de relevantă, dacă nu chiar mai relevantă, astăzi, ca în anul 1987 când a fost publicată.

Aceste acumulări treptate au dus la o adevărată „explozie revoluționară” după moartea lui George Floyd în 2020, când acest curent radical a început să devină extrem de activ promovând agresiv noi lini ideologice privind rasa, genul, cultura. În toți acești ani vârful de lance al acestui curent ideologic s-a aflat în universități. Pentru că acolo este rezervorul de cadre prin care s-a asigurat controlul celorlalte instituții. Iar un rol determinant în acest proces, instituționalizat prin programele D.E.I., au fost tot mai consistentele departamente administrative din universități care au ajuns la un număr impresionat de angajați. De pildă, la Universitatea Stanford personalul administrativ număra în 2022 15,750 de angajați aproape egal cu numărul de studenți și de șapte ori cât numărul de cadre didactic.

O pondere importantă printre aceștia, ca număr și buget, având personalul D.E.I.  De pildă, Universitatea din Michigan a cheltuit peste 18 milioane de dolari în 2023 pentru salariile și beneficiile personalului său din domeniul diversității, echității și incluziunii. Prorectorul adjunct pentru echitate și incluziune având un salariu $380 de mii pe an. Aceste departamente au un impact decisiv în politica de angajări, și așa se explică radicalizarea profesorilor și prin extensie a studenților, vizibilă și în cursul ultimelor manifestații.

Christopher Rufo dă exemplul Central Florida University, care în ghidul său de „angajare incluzivă a cadrelor didactice”, descrie meritul în angajarea cadrelor didactice ca fiind un „mit narativ” și solicită alocarea de cote explicite pentru minoritățile rasiale sau sexuale. În același timp studenții sunt încurajați să participe, în cadrul unei sesiuni de formare, la campanii de protest, inclusiv pentru posibilitatea unei confruntări violente cu poliția, după modelul mișcărilor de stânga. Organizația Black Lives Matter fiind prezentată drept un bun exemplu de urmat.

Și Claudine Gay, președinta de la Harvard, care avea dificultăți să privească altfel decât în context manifestațiile din campusul universității, privește cu mari rezerve ideea de a pune accentul pe merit. După ce Curtea Supremă a dat dreptate reclamanților în cazul Students for Fair Admissions v. Harvard (Studenți pentru admitere echitabilă v. Harvard) inițiat de studenții de origine asiatică care s-au plâns că sunt discriminați la admitere în universitate în favoarea unor grupuri minoritare, ea a trimis sute de emailuri în care își exprima durerea: „astăzi este o zi grea și, dacă simțiți gravitatea acestui lucru, vreau să știți că nu sunteți singuri”.

Dacă până relativ recent aceste tușe ideologice radicale afectau în principal domeniile disciplinelor umaniste între timp lucrurile s-au schimbat. S-a intrat și pe teritoriul științelor exacte, atât în universități, cât și în sistemul școlar. Imperativul momentului este ca și acestea, de la matematică și fizică la informatică, să fie abordate în cheie „ideologic corectă”. Pentru birocrații din sistemul de educație din California, ale căror convingeri sunt expuse într-un document de 1000 de pagini, rezultatele inegale în ceea ce privește performanța la matematică sunt dovada unei societăți rasiste. De aceea, în capitolul „Predarea pentru echitate și implicare”, se cere profesorilor de matematică să fie „angajați în munca pentru justiție socială” pentru a „dota elevii cu un set de instrumente și o mentalitate care să le permită să combată inegalitățile cu ajutorul matematicii”. În acest context, prioritatea nu mai este asimilarea chestiunilor fundamentale din matematică, ci cerința ca elevii să învețe că „matematica joacă un rol în structurile de putere și privilegiile care există în societatea noastră”.

Un alt exemplu, pe cealaltă coastă a Statelor Unite: a fost introdus la Universitatea Duke în departamentul de Computer Science un curs intitulat Race, Gender, Class&Computing, care conform descrierii din Programa de toamnă a universității, Fall 2020 Course Bulletin, „va explora provocările legate de diversitate, echitate și incluziune în domeniul științei computerelor prin analiza impactului acestora nu doar asupra organizațiilor și departamentelor, ci și a tehnologiilor dezvoltate”.

În momentul în care meritul, valoarea profesională devin o problemă de evitat și libertatea academică este serios afectată prin impunerea unor restricții ideologice în materie de cercetare, prin obligativitatea respectării unor standarde D.E.I. ca o condiție pentru finanțarea cercetării sau, de exemplu, prin impunerea încadrării stricte în poziția oficială atunci când e vorba de schimbări climatice, sunt evident consecințe. Situația a devenit atât de îngrijorătoare încât un grup de universitari de prestigiu de la Universitatea Stanford au decis să organizeze o conferință în care să se discute ce se poate face pentru a salva libertatea academică. Și chiar faptul că au fost priviți cu ostilitate de către mulți dintre colegi este în sine pilduitor. Stephanie M. Lee, o jurnalistă de la Chronicle of Higher Education a dezvăluit că publicația a primit o scrisoare de protest semnată de peste 50 de cadre didactice din Universitatea Stanford care descria întâlnirea ca fiind o încercare de a „proteja minciunile rasiste și alte neadevăruri”. Unul dintre participanți, Jay Bhatacharya, profesor de medicină la Universitatea Stanford, a cărui cercetare a pus la îndoială eficacitatea carantinei generalizate în perioada pandemiei COVID a vorbit despre faptul că s-a confruntat cu o atitudine ostilă la locul său de muncă și cu provocări la adresa surselor sale de finanțare. „Afli cât de multă libertate academică ai cu adevărat doar atunci când adopți o poziție controversată”, e explicat el.

Iar una dintre consecințele previzibile, în actualul context geopolitic, este că acest climat ideologic radical riscă să erodeze sever avantajul pe care încă îl mai dețin Statele Unite în ceea ce privește cercetarea științifică, scrie Wall Street Journal, care subliniază că s-a ajuns în situația paradoxală ca în domeniul științelor fundamentale și tehnologiei cercetătorii din China comunistă să fie mai puțin constrânși de ideologie decât omologii lor din Statele Unite. „În timp ce ar fi de la sine înțeles că extinderea cunoștințelor era mai importantă decât sexul sau culoarea pielii unui om de știință, orice persoană care aderă la această abordare în Statele Unite trebuie să se lupte astăzi cu acuzațiile că este rasistă, patriarhală, are simpatii coloniale sau este un instrument de opresiune. După cum susține un grup de 29 de oameni de știință și universitari într-un articol pentru Journal of Controversial Ideas, progresul științific în Occident este împiedicat de o nouă și alarmantă ciocnire între epistemologia liberală și ideologiile bazate pe identitate.”