Cum mai merge politichia ieşeană la umbra covidului?

marți, 14 aprilie 2020, 01:50
3 MIN
 Cum mai merge politichia ieşeană la umbra covidului?

Iacătă, stimaţi telespectatori, că ne-am tot luat cu coviduţu’ zilele astea şi am devenitără mai puţin băgători de samă într-ale politichiei de Bahlui, loc unde doar n-o să credeţi de-acuma că, din pricina pandemiei, s-o fi oprit lumea-n loc, la izolare. 

Păi altfel cum să ne explicăm că nu am observatără decât abia acuma că menistrul şi viitorul catindat liberal la Cejău Costeluş Paralexe a ajuns să fie mai atacat de fostul lui coleg Bodea decât de nea Măricel de la partidoi. Asta deşi, logic, despre acesta din urmă se spune mai peste tot că îi va fi, la alegerile locale pentru şefia de judeţ, principalul contracandidat.

Căci, sinceri să fim acuma, dacă stăm să calculăm loviturile la baionetă, la gioale, alea de floretă sau doar strigăturile aruncate peste gard, ne iese net vâlvâtaie de rezbel mai mare între Bodea şi Paralexe decât între Paralexe şi Măricel.

Ei bine, aiestea fiind calculate şi spuse, haideţi să căutăm, dimpreună cu amicul Archibald Tănase, o explicaţiune politică rezonabilă. Zice amicul Archie că există una, care e chiar interesantă. Daţi aşadar foaia, la pulsuleţul următor!

Un scenariu tare interesant: păgubos pentru unii, cu speranţă pentru alţii

Spune amicul Archie că prin lumea cea mică a politichiei locale mari s-ar ţese în ultima perioadă un nou scenariu, unul care cică dă fiori prin anumite părţi, produce emoţii prin altele, dar suscită şi oareşce speranţe în partea opusă, peste pârleaz. Ar fi vorba, zice-se, de unele negocieri ultrasecrete în anumite berouri de la Iaşi dar şi de la Bucureşti, negocieri care zice-se că s-ar putea termina, atenţiune-atenţiune, cu o candidatură a actualului dipotat independent ex-liberal Bodea.

Dar, staţi puţin şi nu mânaţi, că nu e vorba de o candidatură la premărie, ci, daţi urechiuşa olecuţă mai aproape: cică la şefia Cejăului. Adicătelea, cum ar veni, împotriva lui Paralexe şi a lui Măricel. Cum s-a ajuns aicea, cine cu cine a bătut palma, cine se temea cel mai tare de un astfel de deznodământ şi de ce: despre toate acestea, pentru că sunt tare multe de spus, haidaţi să vorbim într-un episode de mai încolo, stimaţi telespectatori. Nu de alta, dar cică s-a anunţat frig şi ploaie, aşa că o să fie vreme de făcut politichie pe îndelete, nu pe fugă…

PS: Un post scriptum la final, ca să nu ne mai întindem aşa de tare. Spun gurile rele dar bine informate că între sforarii liberali s-ar fi cuibărit în ultima vreme teama că, după o vară şi o toamnă cu găuri mari la buget, ar putea veni alegeri dezastruoase pentru cei aflaţi la putere. Păi, nu ei au căutat-o?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii