Curiozitatea nu este un defect

„Cine nu ştie nimic stă liniştit. Cine ştie puţin, moare de curiozitate.”; „Curiosul moare repede.” Doar două exemple născute în vremea în care „să îţi vezi de treaba ta” era atitudinea esenţială pentru supravieţuire. Din nefericire, ne naştem într-o cultură în care curiozitatea a fost pervertită în istorie şi prin istorie şi a devenit un defect. Şi dacă în culturile care au reuşit să crească din evul mediu curiozitatea şi braţul ei practic, inovaţia, au devenit fundamentale în aprecierea şi promovarea semenilor, în cultura noastră, în continuare măcinată de „grija altuia”, rămâne o trăsătură cu o aură peiorativă.

Şi totuşi, devreme în regnul animal, curiozitatea, alături de foame şi agresiunea apetitivă determină trei comportamente centrate pe obiective diferite: căutarea noutăţilor, consumul de alimente şi vânătoarea. La animale, aceste comportamente sunt compuse din acţiuni similare. Mai mult, iscodirea împrejurimilor şi descoperirea lucrurilor necunoscute sunt considerate unele dintre emoţiile fundamentale la toate speciile. La om, curiozitatea a stat la baza oricărei descoperiri la care ne putem gândi şi este instinctul căruia îi datorăm ieşirea din peşteră şi tot ce s-a inventat după.

Lucrurile se complică foarte mult când punem întrebarea, aparent simplă, „de unde vine curiozitatea?” sau altfel spus, ce anume se petrece în creier încât să genereze comportamentul cu o forţă compulsivă de a iscodi necunoscutul, chiar în detrimentul instinctului de supravieţuire? Întrebarea asta a rămas la stadiul retoric până în zilele noastre. Răspunsul a venit din partea unui grup de cercetători din Olanda, mai exact de la Academia Regală Olandeză de Ştiinţe şi Arte. Prin examinarea şoarecilor într-o baterie experimentală cu obiecte noi şi obiecte familiare şi interacţiune socială, oamenii de ştiinţă olandezi au descoperit un circuit cerebral cu specificitate celulară al curiozităţii şi al comportamentului de căutare a noutăţii. Folosind mai multe tehnici inovatoare, a fost descoperită o întreagă cale care cuprinde regiuni cerebrale multiple şi care transformă curiozitatea în acţiune la şoareci. Heimel, conducătorul grupului, ne spune de ce este atât de important rezultatul lor: „Este pentru prima dată când această cale este descrisă. Acum putem începe să înţelegem, de exemplu, cum curiozitatea câştigă uneori în faţă dorinţei de securitate şi de ce unii indivizi sunt mai curioşi decât alţii”.

Componenta esenţială a acestui „circuit al curiozităţii” este o zonă al cărei nume ne dă o idee despre cât de puţine ştiam despre ea până acum, zona incertă. Este poziţionată strategic în centrul creierului şi este aria cheie în acest circuit. Vedem astfel cum curiozitatea reprezintă una dintre funcţiile fundamentale ale creierului. Să ne bucurăm când o avem în cantitate suficientă. Nu trebuie decât să o îndreptăm spre lucruri care contează cu adevărat: cum putem deveni noi înşine mai performanţi şi mai buni, cum putem îmbunătăţi lucrurile din jurul nostru, cum putem descoperi lucruri noi care să facă viaţă noastră şi a semenilor noştri mai bună. Ca şi în cazul inteligenţei, noi românii suntem mai dotaţi în comparaţie cu alte popoare. Trebuie doar să le scoatem din slujba unor scopuri pervertite şi meschine şi să le aducem în modernitate. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi