De ce aţi venit la Iaşi, dnă Dăncilă, înainte de a vă onora promisiunile PSD de campanie?

vineri, 16 august 2019, 02:03
3 MIN
 De ce aţi venit la Iaşi, dnă Dăncilă, înainte de a vă onora promisiunile PSD de campanie?

Deşi este pentru prima dată când ne vizitează oficial, Viorica Dăncilă nu va aduce azi ieşenilor niciun angajament concret. Probabil pentru a nu se simţi obligată să promită ceva, ca premier, a anunţat că vizita de astăzi de la Iaşi este făcută în calitate de preşedinte PSD, fiind aşadar o chestiune politică, de partid. Detaliile vizitei arată însă un caracter neclar al deplasării: oficiale sau de partid? Ea se va întâlni cu pesediştii locali, dar şi cu reprezentanţii asociaţiilor pro-autostradă, după care, nu se ştie în ce calitate, va vizita două spitale şi Mitropolia. O invitaţie ironică a primit şi din partea unui deputat ieşean. Pentru a nu se consuma în zadar această vizită. „Ziarul de Iaşi“ i-a pregătiti trei importante întrebări pe care le puteți citi AICI

Premierul se va afla astăzi la Iaşi, în cadrul unei vizite, cel puţin declarativ. pe linie politică. Voci din partid spun că aceasta vrea să-şi consolideze sprijinul filialelor din Moldova înainte de a obţine, pe 24 august, votul partidului pentru a-şi lansa candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul curent. Totuşi, deşi vorbeşte de o deplasare pur politică, Viorica Dăncilă va avea şi câteva puncte în programul vizitei pe care le va bifa în calitate de premier. Astfel, după întâlnirea (cu uşile închise), pe care o va avea dimineaţă cu lideri locali ai partidului de guvernământ, preşedintele PSD va participa la Comitetul Executiv Judeţean, întrunire urmată la ora 12 de o întâlnire cu mass-media ieşeană. În jurul orei 13.30, premierul Dăncilă se va întâlni la Casa Pătrată cu reprezentanţii asociaţiilor civice care militează pentru construirea Autostrăzii Unirii. Ulterior, Viorica Dăncilă va merge la Spitalul de Neurochirurgie, unde va vedea sistemul ultramodern de serioangiografie biplană din România, achiziţionat de Consiliul Judeţean pentru 1,5 milioane de euro şi instalat luna trecută la Secţia Imagistică a instituţiei medicale. De aici, premierul va merge la Maternitatea Cuza Vodă, iar apoi la Catedrala Mitropolitană. Această ultimă oprire va fi inaccesibilă presei.
 
Cine o însoţeşte?
 
Viorica Dăncilă va fi însoţită pe tot parcursul vizitei de doi din cei patru vicepremieri ai cabinetului pe care îl conduce: ministrul Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici (care este şi preşedintele executiv al PSD), şi ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor (care este şi secretarul general al PSD). La ora 18, delegaţia social-democrată va părăsi Iaşul.
 
Vizita nu a scăpat de marcajul opoziţiei. Deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă, iniţiatorul Legii autostrăzii A8, i-a transmis un mesaj Vioricăi Dăncilă în care îi aminteşte că „stă doar în mâinile şi în atribuţiile dvs. şi ale instituţiilor de resort să puneţi în aplicare Legea nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Tg. Mureş“. Deputatul ieşean îi reproşează că, „la aproape nouă luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, nu s-a întâmplat nimic concret“, deşi „este stricta responsabilitate a Guvernului să construiască autostrăzi“. El a amintit şi celelalte proiecte pe care „PSD le promite cel puţin o dată la şase luni“: şoseaua de centură, spitalul regional de urgenţă, clădiri noi pentru Operă şi Filarmonică, secţie de chirurgie cardiacă pediatric, centru de arşi complet dotat şi funcţional.
 
„Mergeţi pe Drumul Hoţilor!“
 
În finalul scrisorii deschise, deputatul Movilă i-a recomandat premierului să îi solicite preşedintelui PSD şi CJ Iaşi Maricel Popa „să vă ducă într-una din cele mai frumoase zone din judeţ, pe DJ 238, Iaşi-Ţibăneşti-Tansa-Dagâţa, sau mai aproape, dacă nu vă permite timpul, pe Drumul Hoţilor, sau pe Iaşi-Breazu-Movileni-Gropniţa-Coarnele Caprei. Şi, eventual, vă rog să-l şi lăsaţi pe acolo, să vină pe jos. După ce veţi merge prin craterele de acolo, veţi conşti­entiza că PSD şi-a bătut joc de ieşeni!“.

Comentarii