De la dispariția dosarelor cu șină, la salvarea monumentelor istorice. Prima conferinţă de presă la PNL în ultimul an

sâmbătă, 08 iulie 2023, 01:50
2 MIN
 De la dispariția dosarelor cu șină, la salvarea monumentelor istorice. Prima conferinţă de presă la PNL în ultimul an

Unul dintre parlamentarii liberali a împrăștiat pânzele de păianjen de la PNL Iași, cu prima conferință de presă ținută aici în ultimele opt luni și a treia de la alegerile locale încoace. Liviu Brătescu a reluat tradiția întreruptă brusc în septembrie 2022 cu două teme de discuție: intrarea în vigoare, săptămâna aceasta, a legii privind eliminarea solicitării dosarului cu șină și inițiativa legislativă privind protejarea patrimoniului cultural.

Senatorul liberal a remarcat că multe dintre legile adoptate de Parlament sunt ele însele stufoase – dar că nu este și cazul Legii 9/2023, care numără în total 23 de articole. Practic, legea menită să simplifice activitatea cu cetățenii la nivelul administrației publice „impune ca instituțiile să nu mai ceară diverse articole de papetărie”, a reformulat Brătescu în termeni plastici sensul legii. De asemenea, contribuabilul care solicită un act sau un document nu mai poate fi trimis să ceară vreo hârtie suplimentară de la o altă instituție, iar funcționarul public poate să constate singur autenticitatea unei cópii după original.

Cât privește activitatea în Legislativ, senatorul ieșean s-a referit la proiectul restaurării monumentelor istorice, dat fiind că peste 800 de edificii sunt degradate și chiar în pericol de prăbușire în cazul unui cutremur. Un procent de 3 la sută din veniturile generate de jocurile de noroc ar urma să fie direcționate către un fond destinat lucrărilor de punere în siguranță a monumentelor de patrimoniu.

Cât privește sancțiunile acordate pentru lăsarea de izbeliște a clădirilor cu valoare istorică, Liviu Brătescu susține că nu mai este suficientă administrarea unei amenzi de 8000 de lei/ an. De altfel, metoda este aplicată conștiicios în fiecare an de Primăria Iași prin Poliția Locală în cazul fostei Manufacturi de Tutun/Fabrici de Țigarete, cu rezultatele care se văd. Astfel, obiectul unei alte propuneri legislative este să permită autorităților locale să intervină pentru salvarea/întreținerea unui monument chiar dacă acesta nu este în proprietatea administrației respective. „Nu va bucura foarte multă lume”, a recunoscut el.

Pe de altă parte, senatorul liberal s-a arătat încrezător că proiectul construirii sediului Operei Naționale la Iași va prinde contur până la alegerile de anul viitor. Momentan, propunerea prezentată de CJ și Primăria Iași pentru amplasamentul edificiului, respectiv terenul din Copou aflat acum în spatele ApaVital, așteaptă acceptul Ministerului Culturii. „E de datoria noastră să grăbim lucrurile, chiar dacă nu este niciun pericol să pierdem cele 15 milioane de euro alocate deja”, a mai spus Liviu Brătescu. 

Comentarii