De la muzică clasică, la muzică populară, într-un singur festival

luni, 23 mai 2022, 21:57
1 MIN
 De la muzică clasică, la muzică populară, într-un singur festival

Timp de patru zile, Iaşul va fi gazda unui alt festival, unde folclorul se va îmbina cu muzica clasică. Este vorba despre Festivalul naţional de folclor "Constantin Arvinte", ajuns la ediţia a treia, care începe astăzi. Organizatorii, Consiliul Judeţean, Ansamblul artistic profesionist "Constantin Arvinte" şi Primăria Iaşi, au vrut să evite surprizele vremii din luna mai şi au decis ca spectacolele să aibă loc în spaţiu închis, respectiv la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 18. Intrarea este gratuită, însă pe baza unor invitaţii care pot fi obţinute de la sediul ansamblului, din şos. Bucium nr. 80, între orele 9-15.

Spectacolul primei zile de festival, cea de azi, va fi unul în care Corul Academic "Gavriil Musicescu" de la Filarmonica Moldova Iaşi, alături de orchestra şi soliştii Ansamblului folcloric al CJ vor prezenta spectacol de prelucrări folclorice şi romanţe din creaţia maestrului Constantin Arvinte. Mâine şi poimâine, alături de ansamblul-gazdă, vor susţine recitaluri invitaţii din Sibiu, Timişoara, Constanţa, Tulcea şi Bucureşti, împreună cu soliştii vocali invitaţi Niculina Stoican şi Ionuţ Fulea, iar Iuliana Tudor va fi cea care îi va invita pe scenă. În ultima zi a festivalului, vineri, ansamblul va susţine un concert la Voineşti, locul natal al maestrului Constantin Arvinte.

"Investiţia în acest ansamblu este una în cartea de vizită a judeţului nostru", a spus ieri preşedintele CJ, Costel Alexe, într-o prezentare a evenimentului, alături de directorul Petre Şuşu. "Vom creşte an de an bugetul acestui ansamblu, pentru că este firesc să investim în imaginea judeţului nostru", a adăugat el.

Comentarii