Caută 
3 MIN
Video
Opera Naţională Română Iaşi aniversează duminică 63 de ani de la înfiinţare. Evenimentul va fi celebrat prin punerea în scenă a aceluiaşi spectacol care a deschis stagiunea din 1956, Tosca, de Giacomo Puccini. Invitatul special al reprezentaţiei, tenorul italian Raffaele Abete, a dialogat cu Ziarul de Iaşi după una dintre repetiţiile susţinute în ultimele zile alături de artiştii ieşeni.
– Cum a apărut pasiunea dumneavoastră pentru operă?
– Neavând muzicieni sau fani ai operei în familie, mi-am descoperit calităţile vocale din întâmplare. Imitam unele dintre sunetele celor trei tenori din Caracalla, difuzate la TV. Aveam şase ani, era doar un joc. Nimeni nu credea că poate fi o abilitate de explorat. La vârsta de 17 ani însă, după ce m-am distins pentru muzicalitate şi uşurinţa de exprimare în corul bisericii, am încercat să fac o audiţie pentru conservator, unde am fost apoi acceptat.
– Unde aţi studiat?
– Am studiat la Conservatorul Domenico Cimarosa din Avellino, sub îndrumarea profesorului Pasquale Tizzani. Împreună cu el am făcut primii paşi în lumea operei şi am obţinut diploma, cu nota cea mai mare. La sfârşitul studiilor academice, m-am mutat la Milano, sub îndrumarea celebrei soprane Lella Cuberli, cu care mi-am perfecţionat tehnica vocală.
– Aţi avut un model, un idol?
– Solistul meu preferat este Nicolai Gedda. Pentru mine, este cel mai complet tenor din istoria operei. De la el iau ca model stilul de cântat, emisia şi tehnica vocală, care, pentru mine, sunt printre cele mai bine auzite vreodată. Întotdeauna, nu intru în scenă decât dacă ascult întâi Don Giovanni cântat de el!
– Care e cel mai important lucru pentru a deveni un artist de succes?
– Lucrul cel mai dificil este să reacţionezi mental la dezamăgiri. Studiul, devotamentul, dar mai presus de orice, inteligenţa, sunt elementele care fac diferenţa în acest mediu artistic.
– Care este rolul dumneavoastră preferat?
– Printre numeroasele roluri, favoritul meu este Rigoletto. Mă bucur de rolul Ducelui şi de dificultatea tehnico-vocală pe care o impune rolul.
– Aveţi emoţii înaintea unui spectacol? Dacă da, ce faceţi pentru a le gestiona, aveţi vreun ritual anume?
– Dacă am prea multe emoţii si nu reuşesc să le stăpânesc aşa cum mi-aş dori, îmi impun să le uit înainte de spectacol şi să le eliberez pe scenă.
– Rolul Cavaradossi, pe care-l veţi interpreta duminică, e un rol dificil?
– Este un rol pe care l-am pregătit foarte mult din punct de vedere interpretativ. Principala dificultate este să nu te laşi purtat de impulsul de a da mai mult decât este necesar din punct de vedere vocal.
– L-aţi mai interpretat, pe o scenă importantă.
– Da, la Opera din New York , la istorica premieră a redeschiderii operei.
– Veţi fi prezent pe scena Operei ieşene la ceas aniversar, un moment special pentru instituţie şi public. Ce aşteptări aveţi?
– Aştept un public numeros şi mult entuziasm!
– Ce impresie v-a lăsat sala de spectacole?
– E o operă foarte frumoasă. Nu este foarte mare, dar e perfectă din punct de vedere vizual şi acustic.
– Ce impresie v-a lăsat Iaşul?
– Chiar am vorbit cu prietenii mei italieni zilele trecute. E un oraş frumos, în expansiune. Dacă aş da sfaturi potenţialilor investitori, cu siguranţă aş menţiona numele Iaşi.
– Ce proiecte aveţi în viitorul apropiat?
– În curând voi interpreta Pinkerton la Arena din Verona, Teatrul din Bologna şi la Opera de Stat din Viena.
– Care este principalul obiectiv al carierei?
– Să cânt bine!
