De la Serena Williams la Mihaela Buzărnescu

“De necrezut, dar adevărat!”. Cam aşa scriu comentatorii mai puţin avizaţi despre finala feminină de anul acesta a “US Open”. Se întâlnesc o gheişă obraznică de 20 de ani, cu rădăcini caraibiene şi rezidentă în Florida, şi o legendă vie, un monument al tenisului, la propriu şi la figurat, Serena Williams, de 36 de ani, care ţine să mai câştige un turneu de Grand Slam înainte de a încheia conturile cu sportul care a făcut-o megastar universal. Despre Naomi nu sunt multe lucruri de spus: o jucătoare tânără de tip “kick and win” care are tot viitorul în faţă. Serena nu prea mai are nimic în faţă, doar imensitate în spate, o imensitate care cere – volens, nolens – respect. Şi îl are. Simona Halep, actualul lider mondial, un lider mondial care vrea să îşi cunoască lungul nasului, o respectă necondiţionat. Serena Williams a vrut şi credem că a reuşit să arate că mai poate fi ceea ce a fost după o maternitate târzie care i-a zdruncinat bioritmurile. Performanţa Serenei merită aplaudată, dar nu chiar cu numărul maxim de decibeli. De ce? Pentru că Serena a fost ajutată să revină la maxima performanţă. Prin îngheţarea clasamentului, prin numirea arbitrară în calitate de cap de serie de către fanii “sportului alb” de la Wimbledon, prin wild-card-urile oferite pentru imagine, de care a beneficiat şi “regina albă” a tenisului, Maria Şarapova. Numai că revenirea după maternitate nu este acelaşi lucru cu revenirea după dopaj, astfel încât diferenţele depăşesc rangul de nuanţe.

Mandy Minella este cea care leagă, cu fire nevăzute, pe Serena Williams de Mihaela Buzărnescu. Minella nu a fost de acord cu favorul de maternitate acordat Serenei Williams de WTA, cu zâmbetul binevoitor al ITF. Din simplu motiv că Mandy a devenit şi ea mamă şi pentru ea clasamentul nu a îngheţat. Că circuitul WTA poate trăi foarte bine fără Mandy Minella din Luxemburg, dar nu şi fără Serena Williams, este un fapt acceptat inclusiv de multe jucătoare, în frunte (conform clasamentului) cu Simona Halep. Însă călcarea apăsată a echităţii pare-se că nu contează.

Recent, Mandy Minella, un fel de Gică Contra al circuitului feminin, şi-a îndreptat tunurile şi asupra Mihaelei Buzărnescu. Românca, accidentată la Montreal, s-a înscris la US Open în speranţa că va juca. Însă, sfătuită de medic să nu participe, s-a retras în ultimul moment, dar prin înscriere a obţinut suma de la WTA pentru participare. O sumă modică, dar, ca orice ban în plus, este binevenit. Sumă care, în cazul în care, s-ar fi retras din timp, ar fi revenit înlocuitoarei ei “lucky loser” pe nume… Mandy Minella. Din punct de vedere sentimental, o credem pe Micky când spune că a încercat să participe până la deadline. Din punct de vedere regulamentar, nu ne putem pronunţa întrucât sublimul regulament lipseşte cu desăvârşire. Din punct de vedere moral, Mandy are dreptate, numai că Mihaela a procedat identic precum multe alte jucătoare aflate în aceeaşi situaţie şi asta din vid regulamentar. De altfel, jucătoarea din Luxemburg a precizat, prin avocatul ei, că demersul nu este îndreptat asupra Mihaelei, ci a WTA, extrem de grijulie când e vorba de superstaruri ca Serena Williams sau Maria Şarapova.

Ceea ce face Mandy Minella este perfect justificat şi forul mondial al tenisului nu trebuie să rămâne indiferent. Este adevărat, marile turnee sunt conduse de asociaţiile profesionale şi de sponsori, dar este vorba de tenis, nu de biliard pe gheaţă, şi Federaţia Internaţională de Tenis trebuie să umple găurile, să legifereze. Nu este vorba de numai premiile de maternitate acordate în funcţie de audienţe TV, nu este vorba nici de tertipuri care pot fi evitate în condiţiile unei legislaţii exhaustive, ci şi de multe altele. Poate şi de descongestionarea calendarului astfel încât jucătorii să nu fie obligaţi să joace două meciuri în aceeaşi zi, poate şi de renunţarea la absurda cutumă a setului decisiv fără tie-break la turneele majore (care produce monştri gen Isner – Mahut la Wimbledon) şi de multe altele. Tenismanii sunt sportivi ca oricare alţii şi, indiferent de banii care îi câştigă, trebuie să fie ajutaţi de un sistem care să-i protejeze de abuzuri sau inechităţi. În care ei trebuie să fie trataţi ca oameni, la fel dacă se numesc Serena Williams sau Mandy Minella.