De patru ori România in capitala Qatarului!

miercuri, 14 februarie 2018, 02:43
3 MIN
 De patru ori România in capitala Qatarului!

 

După Niculescu şi Buzărnescu, şi Sorana Cîrstea s-a calificat în turul II al turneului de la Doha, unde astăzi, de la ora 15:00 debutează Simona Halep

* Sorana Cîrstea (36 WTA) s-a calificat, ieri, în turul al turneului de categorie Premier 5 de la Doha, cu premii totale de 3.173.000 de dolari, reuşind să se alăture altor două românce, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu, calificate încă de ieri. Sorana a trecut în primul tur de sportiva din Grecia, Maria Sakkari (62 WTA), după o oră şi 13 minute de joc. În turul doi, Sorana va evolua în compania belgiencei Elise Mertens (20 WTA), care a trecut cu 2-6, 6-1, 6-1 de jucătoarea maghiară Timea Babos (35). Singura partidă dintre Cîrstea şi Mertens s-a disputat în 2016, la Roland Garros, Sorana câştigând cu 6-3, 6-0.  În schimb, Irina Begu (37 WTA) a fost învinsă de experimentata australiancă Samantha Stosur (39), scor 4-6, 2-6, în 76 de minute.  Irina Begu a acuzat dureri la piciorul stâng în finalul primului set şi la începutul celui de-al doilea, ea evoluând cu un bandaj. De altfel, cuplul Irina Begu / Monica Niculescu s-a retras din competiţie, înaintea partidei de aseară, din primul tur cu cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova.

În turul secund va evolua şi Simona Halep (2 WTA). Ea  a confirmat că va participa la turneul dotat cu premii în valoare de 2.6 milioane de dolari: "Voi juca la acest turneu. Încă mai simt dureri, dar voi intra pe teren". Simona va juca astăzi, după ora 15:00, cu rusoaica Ekaterina Makarova (35 WTA). la Doha. Halep şi Makarova s-au mai întâlnit de cinci ori, românca impunându-se de trei ori. Ieri, jucătoarea slovacă Magdalena Rybarikova (18 WTA) s-a calificat şi ea în turul II, învingând-o cu 6-3, 6-1 pe sportiva din Oman, Fatma Al Nabhani (520). Ea o va întâlni în următoarea manşă pe Monica Niculescu, palmaresul întâlnirilor directe fiind 4-3 pentru româncă.

Alte rezultate: Madison Keys (SUA) – Wang Qiang (China) 6-1, 6-4; Kristina Mladenovic (Franţa) – Peng Shuai (China) 6-4, 6-2; Petra Kvitova (Cehia) – Çagla Buyukakcay (Turcia) 6-0, 6-3; Johanna Konta (Marea Britanie) – Bernarda Pera (SUA) 7-5, 6-1; Alizé Cornet (Franţa) – Anett Kontaveit (Estonia) 6-2, 6-1; Marketa Vondrousova (Cehia) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-3, 6-1; Anastassija Sevastova (Letonia) – Donna Vekic (Croaţia) 6-3, 6-4; Carina Witthöft (Germania) – Tatjana Maria (Germania) 6-3, 6-0; Barbora Strycova (Cehia) –  Aleksandra Krunic (Serbia) 6-4, 6-4; Carla Suarez (Spania) – Katerîna Bondarenko (Ucraina) 3-6, 6-3, 6-3; Julia Goerges (Germania) – Lucie Safarova (Cehia) 6-1,7-5; Garbiñe Muguruza (Spania) – Duan Yingying (China) – meci din turul II – 6-3, 6-4.

Astăzi, la Doha. în afara Simonei Halep evoluează în turul II, Sorana Cîrstea cu Elise Mertens (după 16:00), Monica Niculescu cu Magdalena Rybarikova (după 17:30) şi Mihaela Buzărnescu cu Jelena Ostapenko (19:30).

* Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Rotterdam, cu premii de 1.996.245 de euro. Tecău şi Rojer au dispus în runda inaugurală de cuplul spaniol Feliciano Lopez/Marc Lopez, scor 6-4, 6-4, după o oră şi zece minute de joc.În sferturi, Tecău şi Rojer vor întâlni cuplul olandez Robin Haase/Matwe Middelkoop, care a învins o echipă din aceeaşi ţară, Jasper Smit/Jesse Timmermans, scor 6-2, 6-4. Tecău şi Rojer au câştigat turneul de la Rotterdam în 2015 şi au jucat finala în 2014. Astăzi, după ora 13:30, intră în concursul de simplu Marius Copil (74 ATP), care îl va întâlni pe bosniacul Damir Dzumhur (24). Acesta a câştigat în 2016 la Bucureşti singurul meci cu Copil, scor 6-1, 3-6, 6-2.

 

Comentarii