De Ziua Mondială a Rinichiului, specialiștii din Iași spun că riscurile pentru bolnavii cronici sunt mai mari ca niciodată

vineri, 10 martie 2023, 02:50
2 MIN
 De Ziua Mondială a Rinichiului, specialiștii din Iași spun că riscurile pentru bolnavii cronici sunt mai mari ca niciodată

Specialiștii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași au celebrat în cursul zilei de joi, 9 martie 2023, Ziua Mondială a Rinichiului, trăgând un semnal de alarmă alături de colegii din toată lumea: bolnavii cronici trec prin una dintre cele mai complicate perioade din ultimii zeci de ani.

Întregi comunități au fost afectate întâi de pandemia care ne-a schimbat tuturor viețile, apoi de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, iar, mai nou, de fenomene naturale împotriva cărora nu există apărare: de la cutremure, la furtuni, inundații sau perioadă de secetă severă.

Astfel de fenomene pot duce fie la întreruperea tratamentelor fundamentale pentru a ține în viață bolnavii cronici, cu precădere cei cu afecțiuni ale rinichilor, fie la o mai dificilă sau întârziată diagnosticare.

Având ca temă centrală „Pregătirea pentru neașteptat, sprijinirea celor vulnerabili!”, Ziua Mondială a Rinichiului a fost folosită de specialiști pentru a amplifica un apel făcut populației și în anii anteriori: să nu se teamă să apeleze la medic atunci când simt modificări ale stării de sănătate.

Cu atât mai mult acum, când pandemia COVID-19 care a început în 2020 nu este încă încheiată, iar pacienții care suferă de boală cronică de rinichi fac parte din grupul cu cel mai mare risc în caz de infecție.

„Pacienții care suferă de boli cronice, iar noi vorbim în special de pacienții noștri, ce fac dializă și sunt dependenți de această procedură pentru a putea trăi, sunt în cea mai vulnerabilă categorie posibilă. Ei au fost loviți de pandemie, nu doar prin accesul mai dificil la servicii medicale, ci și prin vulnerabilitatea crescută în fața bolii. Acum, uitându-ne la ce se întâmplă în jur, în cazul unui război sau a unui dezastru natural, ei vor fi primele victime atunci când sistemul sanitar va fi supra-solicitat. De aceea este important ca fiecare persoană să își urmărească atent modificările stării de sănătate și să solicite ajutor specializat atunci când observă modificări ale acesteia”, a declarat conf.dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

Ziua Mondială a Rinichiului se celebrează în fiecare an în a doua zi de joi din luna martie, iar medicii transmit la nivel global un îndemn oamenilor să încerce un stil de viață mai sănătos. Să găsească timp pentru sportul preferat, să meargă pe jos câte 30 de minute în fiecare zi, să conștientizeze faptul că sedentarismul și lipsa mișcării pot duce la boli de rinichi și obezitate. 

Comentarii