Decalogul, primul comunicat de presă din istorie? (I)

Lucian a fost unul dintre cei mai pricepuţi şi dinamici ziarişti, un personaj de poveste care ştia, deopotrivă, să cultive relaţiile profesionale şi pe cele interumane. Practic, mai toţi cei pe care-i aborda ca jurnalist sfârşeau prin a-i deveni, dacă nu prieteni, măcar bune cunoştinţe. A lucrat în presa locală şi naţională, inclusiv la Radio Trinitas, în perioada de debut a acestui post de radio. Ultimii ani din viaţă i-a dedicat neobosit postului de televiziune Iaşi TV Life. L-am condus pe 1 august 2023 pe ultimul drum cu multă durere în suflet, dar şi cu nădejdea că acum se odihneşte în lumina Cuvântului!

***

În istoria jurnalismului, primul comunicat de presă este considerat, de regulă, textul publicat pe 30 octombrie 1960 în The New York Times de către Pennsylvania Railroad Company, în urma unei catastrofe feroviare. Dar, dacă ne uităm de-a lungul secolelor, e posibil să constatăm că primul mesaj/ text de tip „comunicat” datează încă de pe vremea în care Moise conducea prin pustiu pe evreii scoşi din robia egiptenilor – adică acum vreo 3.500 de ani! Să luăm, pe rând, cele patru caracteristici ale unui comunicat de presă clasic şi să vedem dacă putem să le identificăm în evenimentele relatate în Vechiul Testament.

1)  „Comunicatul oficial are drept emitent o autoritate sau o instituţie ale cărei activităţi privesc o mare parte din populaţie.”

Autoritatea, în cazul nostru, este Însuşi Dumnezeu, iar receptorii sunt membrii „poporului ales” (cf. şi Deuteronomul 7, 6), adică evreii acelor timpuri. Mesajul lui Dumnezeu este numit Vechiul Legământ – pentru a se diferenţia de Noul Legământ sau Noul Testament, cel din Evanghelii.

2) „Comunicatul se referă la o problemă specifică, o situaţie, un eveniment important pentru întreaga populaţie sau pentru un grup bine determinat.”

„Problema specifică” în cazul despre care vorbim era binecuvântarea unui popor de către Dumnezeul Cel Viu, în sensul făgăduinţei făcute patriarhului Avraam: „Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi, din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de după tine” (Facerea 17, 7).

Pentru ca această relaţie să „funcţioneze”, poporul israelit trebuia să respecte anumite rigori. Concentrat, acestea se regăsesc în cele zece porunci. Iată şi pasajul din Biblie care ne vorbeşte despre situaţia în care se afla poporul evreiesc şi despre modul în care Dumnezeu îl cercetează: „Iar în luna a treia de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, chiar în ziua de lună plină, au ajuns în pustia Sinai. Plecase deci Israel de la Rafidim şi, ajungând în pustia Sinai, au tăbărât acolo în pustie, în faţa muntelui. Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis: «Grăieşte casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: „Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am luat pe aripi de vultur şi v-am adus la Mine. Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales, că al Meu este tot pământul; Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!”. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel». Şi venind, Moise a chemat pe bătrânii poporului şi le-a spus toate cuvintele acestea pe care le poruncise Domnul” (Ieşirea 19, 1-7). (Va urma)