Delincvent la 13 ani: a muşcat o fată de gât, pe stradă. Vârsta l-a scăpat de dosar penal

luni, 12 august 2019, 01:55
1 MIN
 Delincvent la 13 ani: a muşcat o fată de gât, pe stradă. Vârsta l-a scăpat de dosar penal

Poliţiştii din Paşcani au fost solicitaţi în seara de sâmbătă, 10 august, să intervină în zona unui cimitir din localitate, unde un puştan de 13 ani a agresat o adolescentă. 

Copilul, de etnie romă, ce provine dintr-o familie dezorganizată, a fost imobilizat de câţiva trecători imediat după ce a agresat-o pe fata de 14 ani, fiind, astfel, luat şi dus la audieri de către poliţişti. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, copilul a tăbărât pe minoră în timp ce aceasta se deplasa pe stradă. Ar fi muşcat-o, uşor, de un braţ şi de gât, nefiind suspiciuni cu privire la comiterea unei agresiuni sexuale.
 
Copila nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale, din acest motiv, cel mai probabil, dosarul de lovire şi alte violenţe deschis de poliţie în acest caz urmând a fi clasat. Chiar dacă ar depune plângere, puştiul de 13 ani nu poate fi tras la răspundere penală deoarece are sub 14 ani, vârsta de la care legislaţia românească, doar în anumite situaţii, permite inculparea minorilor.
 
Cazul puştiului din Paşcani e similar cu cel care care se confruntă, des, poliţiştii care acţionează în zona Păcureţi, din Iaşi, acolo unde, în ultimii ani, au existat nenumarate plâgeri comise de delincvenţi sub 14 ani. Toate acele cazuri au fost clasate din cauza lipsei de discernământ a autorilor.

Comentarii