Demnitatea estetică a firescului

Mimesis-ul şi imaginarul (fictio) sunt polii unei problematici cruciale, mereu reluată, în confruntări cu adevărat revelatoare dacă reflecţia teoretică îşi controlează ea însăşi temeiurile, prin raportare a dezbaterii la realităţile în mişcare ale creativităţii artistice. Recurenţa periodică a discuţiilor şi polemicilor despre "realism", chiar dacă nu totdeauna sub semnul acestei vocabule-concept programatic, pendulările între extremele reprezentate de ordinea şi echilibrul clasice faţă de, radical opusă, Negaţia avangardistă, ca şi ciclicitatea unor versiuni noi ale marilor orientări estetice, în vitalitatea lor transistorică, tipologică, şi nu de curente, sunt surse şi componente ale unui întreg climat stimulativ şi problematizant, modelator de practici ale poiein-ului artistic, dar nu prin obedienţă faţă de programe, ci prin efecte oblice, ale distanţării marilor individualităţi creatoare faţă de toată gama exceselor unei atare oferte de opţiuni rigid distincte.

Mare parte din secolul trecut şi mai ales treimea sa finală, ca şi deceniile deja scurse ale veacului nostru stau, în ce priveşte romanul, sub dominaţia esteticii postmoderniste. Şi în nicio altă formă a literarităţii curente nu apare mai vizibilă această amprentă istorică decât în raportul dintre personaje şi diegeză în structurile majorităţii creaţiilor proeminente pe această direcţie, din intervalul istoric (nu numai istorico-literar) astfel delimitat. Se evoluase de la primatul evenimenţialului, cu adesea spectaculosul, chiar romanescul lui, către o tot mai vizibilă preocupare pentru a da mai multă substanţialitate şi adâncime personajelor de prim-plan, intriga (plot) însăşi conducând la aprofundarea şi nuanţarea motivaţiei, dimensiune aptă să întemeieze şi să susţină mişcarea epică. Accentul s-a mutat astfel de pe dinamica "fabulei", pe reconfigurările în devenire ale interiorităţii "fiinţelor de hârtie", fie doar sugerată, fie deja obiect de analiză, de introspecţie. Verosimilităţii de până la el ("doricul" şi "ionicul" lui Manolescu, deopotrivă), postmodernismul i-a opus renunţarea la ea, o libertate ludică şi ironică absolută, cea a subminării convenţiilor estetice, a denudării procedeelor şi artificiului. Pentru a compensa pierderile la care conduce marionetizarea personajelor, romancierul-"păpuşar" mizează pe barocul postmodern al unei narativităţi-montaj adesea extrem de alambicat în ordinea "subiectului": compoziţie, point of view, capcane ironice întinse unei lecturi naive, altfel spus pe o gamă de efecte-rod al unei inventivităţi tehnice prin excelenţă, deşi mulţi preferă s-o considere mai curând virtuozitate.

Dar, cum se întâmplase şi cu competiţia variaţiunilor de tipare ale intrigii altcândva, şi cea declanşată de o atare demistificare a verosimilităţii dă din ce în ce mai multe şi mai sigure semne de epuizare, de cădere în excese şi artificiozitate. Oricum, "revoluţia" postmodernă şi mai cu seamă moda spectacolului ei de măiestrie tehnică nu aveau cum să monopolizeze adevărata creativitate în roman şi destule capodopere care li se sustrag s-au scris şi se scriu în lume într-o contemporaneitate nu doar necomplexată de "vina" vreunei desincronizări/ rămâneri undeva, în urma a ceea ce "se poartă" încă, mimetic, ci de-a dreptul ca afirmări polemice ale revenirii la esenţial, la complexitatea omenescului şi a lumii, la esenţele lor, departe de orice supralicitare "tehnică", de trecere în prim-plan a procedeelor. Mă face să mă gândesc la toate acestea lectura unui roman despre care am scris pe larg, analitic, pentru revista ieşeană Expres cultural: Cronica unui negustor de sânge, al autorului chinez contemporan Yu Hua, apărut în versiunea românească a Luminiţei Bălan, la Humanitas Fiction.

O poveste cu oameni obişnuiţi şi întâmplări, în mare parte, de toate zilele, departe de orice tentaţie a supralicitării unor efecte şi mărci de virtuozitate. Titlul ar putea sugera, eventual, cine ştie ce notă de senzaţional, poate chiar de horror, dar protagonistul Xu Sanguan nu vinde sângele nimănui altcuiva, ci pe al său. O face, pentru bani, ca să aibă o casă a sa şi a familiei sale şi ca să-şi poată alege, abia apoi, şi o soţie. Va descoperi că primul dintre cei trei băieţi născuţi de Xu Iulan nu e de fapt al său şi va trece prin crispările orgoliului de bărbat umilit de gura lumii, dar tocmai astfel va învăţa, de la "bastard", o adevărată lecţie de demnitate umană a insului, deşi e vorba doar de un băieţandru. "Revoluţia culturală" maoistă, cu monstruozităţile şi vicleimurile ei, o vor supune pe femeia care "a greşit" umilinţei de a îndura ruşinosul rol al "prostituatei" în scenariul moralizant al propagandei grosiere proprie acelui timp istoric. Dar această grea încercare, ca şi ceea ce li se întâmplă fiilor supuşi şi ei reeducării nu numai că nu destramă sau slăbesc familia, dar o întăresc, deloc paradoxal. "Negustorul" de sânge devine de fapt o metaforă epică a iubirii de ai tăi, nu declarată, ci trăită. O capodoperă a firescului, un roman al omenescului de toate zilele, simplu şi credibil, neeroizat ostentativ, de un adevăr şi o profunzime pe care comicul domesticităţii cotidiene şi umorul nu le slăbesc, dimpotrivă, le conferă o vigoare, nu numai nesuspectă, dar de-a dreptul simpatică.

Cred că, judecând în măsura în care îmi sunt cunoscuţi romancieri de vârf din multe literaturi ale lumii, cea chineză (de pildă, comparată cu ceea ce s-a întâmplat în alte literaturi, chiar ale Asiei: Japonia, India) a arătat şi arată, nu conjunctural şi nu din vreo obtuzitate cultural-politică, cea mai mare şi mai consecventă rezistenţă faţă de voga şi dominaţia excesivă a postmodernismului în poetica romanului. Un model de fidelitate faţă de vocaţia esenţială a acestei complexe "forme" literare: proiecţia dată imaginii omului şi a lumii, în complexitatea lor, sub semnul problematizării apte să le dea substanţă şi profunzime. O alegere la care mi-aş dori să revină, într-o gamă deschisă a modalităţilor de structură şi stil, cât mai mulţi dintre romancierii proeminenţi, de "azi", ai României.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Alexandru  Ioan Cuza" din Iaşi, critic şi istoric literar