DNA dă lovitura la Școala de Arte. Baba este în corzi

vineri, 03 iunie 2022, 23:08
2 MIN
 DNA dă lovitura la Școala de Arte. Baba este în corzi

Funia pare să se strângă în jurul gâtului directorului Şcolii de Arte, Vlad Baba. Patru angajaţi ai instituţiei au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii. Este vorba de şefa Serviciului Artistic, Andreea-Elena Popovici, un muncitor, Ilie Vintzi, referentul economic Mihaela Cucoradă şi secretara comisiilor de concurs prin care cei trei au fost angajaţi, Elena Nina Zugravu.

 
 

Angajările de la Şcoala Populară de Arte fac obiectul cercetărilor efectuate de procurorii DNA, care vizează şi modul în care Vlad Corneliu Baba a fost numit director al instituţiei. Baba a fost angajat în noiembrie 2020 la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Alexe, fiind imediat detaşat ca director al Şcolii de Arte, chiar dacă nu îndeplinea condiţiile legale pentru ocuparea postului. Pentru această mutare, Alexe a fost inculpat de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu. Aceeaşi calitate o au Baba şi şeful Serviciului resurse umane din cadrul CJ, Radu-Gabriel Apetrei, aceştia fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu. După ce Baba a fost numit manager al Şcolii de Arte, în cadrul instituţiei au fost angajaţi mai mulţi foşti colaboratori ai acestuia. Popovici, Cucoradă şi Vintzi lucraseră pentru firma de organizări spectacole şi producţie audio-video a lui Baba, Just Smile Events SRL.

Prin semnarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul îşi asumă faptele imputate de procurori, acceptând încadrarea juridică făcută de aceştia în forma prezentată de aceştia. Acordul priveşte şi felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia. De regulă, sunt propuse pedepse situate spre minimul legal, eventual cu suspendarea executării. Acordul trebuie aprobat de instanţă. Tribunalul a stabilit termenele de judecată pentru cele patru acorduri propuse de procurori în perioada 23-30 iunie. 

Comentarii