Doar FRF e vinovată?

Evoluţiile naţionalei mari în ultimele meciuri de calificare pentru Euro 2024 şi-au luat raţia de critici din partea suflării microbistice româneşti şi aceasta nu-i de mirare. Se înscriu în şirul neîntrerupt de decepţii ale fotbalului românesc pe nedrept atribuite NUMAI echipei lui Răzvan Burleanu, ele fiind transcedente încă de pe vremea pe-nedrept-iertatului Mircea Sandu. Deşi previzibilă, comportarea lamentabilă a tinerilor noştrilor la competiţia organizată chiar de România în tovărăşie cu Georgia lasă pe mulţi perplecşi, ştiută fiind evoluţia excelentă a echipei de tineret în 2019 şi onorabilă doi ani mai târziu. E drept, au mai trecut nişte ani, fondul de talente s-a subţiat, iar prin centrele de copii şi juniori – denumite pompos „academii” – ale cluburilor fluieră vântul şi domneşte şpaga. Fenomenele descoperite recent de „Ziarul de Iaşi” la gruparea din Copou nu sunt singulare: ar fi poate bine la nivel naţional ca doar Iaşul să fie un pol al corupţiei în sectorul juvenil dar nu este. De selecţii cu şpăgi în fotbalul românesc se tot vorbeşte şi se tot scrie de decenii întregi şi nu numai la nivel de cluburi. E nevoie ca ştiutorii acestor fenomene parazite să le desconspire şi Federaţia de la Bucureşti să ia măsuri. Simplu în teorie, dar ca peste tot, „praftica” ne omoară. Sau poate un fel de mimetism al cinstei şi al onoarei interpretat de la vlădică, până la opincă.

Conducerea FRF, în frunte cu musiu Răzvan, este vinovată până la măsele şi prăsele, iar mulţi, foarte mulţi, o consideră singura vinovată. Ceea ce nu-i prea adevărat, poate fi dovedit şi prin unele paralelisme. Adrian Mititelu, investitorul craiovean, este un tip dubios, dar în problema disputei identitare cu clubul rival, ouat din condei de Mircea Sandu, are dreptate. La fel, nu se cunoaşte un personaj mai nociv pentru fotbalul românesc decât Gigi Becali, dar clubul său este urmaşul Stelei de altădată, prin continuitate (demonstrată şi prin coeficienţi europeni) şi nu prin chichiţe judecătoreşti.De asemenea este de-a dreptul hilară criticarea echipei Burleanu pentru (poate) singurul lucru pozitiv realizat pentru sectorul juvenil: regula U21. Şi asta cu atât mai lăudabil, cu cât echipa de la Casa Fotbalului a corectat-o după un prim an în care substituirile tinerilor după niciun minut de joc ne-au făcut de râsul-plânsul lumii civilizate.

Apropo de lumea civilizată, o întrebare pusă de adversarii acestei reguli este „unde s-a mai pomenit în fotbalul avansat o asemenea drăcovenie care se bagă fără ruşine în bucătăria internă a cluburilor?”…

Răspunsul este simplu, dar eludat pe jumătate: nu există, în fotbalul avansat, cluburile sunt cu adevărat profesioniste, ele trăiesc pe baza acestor pepiniere; suntem obişnuiţi cu cheltuielile exorbitante ale marilor cluburi pe supervedete, dar nu observăm câţi jucători din Academii vând sau împrumută la cluburi mai modeste. Sumele nu sunt mari, dar se adună. Nimic mai normal ca aceste grupări să-şi promoveze talentele în vitrină, nu-i nevoie de ghionţi de pe la Federaţie. La noi, majoritatea cluburilor aşa-zis profesioniste sunt fie primăreşti, fie „ciobăneşti”, iar Academiile, incluse în criteriile de licenţiere tot de echipa FRF, sunt percepute ca „pietre de moară”: „Cu banii care îi aruncăm în vânt pe mofturile academice ale lui Burleanu, cumpăram trei fotbalişti buni cu care ne mai scoatem un an”, este leitmotivul cluburilor româneşti cu excepţia lăudabilă de la Constanţa. Apoi, încă un an şi-ncă un an… Poate că au şi cluburile dreptatea lor, dar pentru echipele naţionale dreptatea cluburilor nu ajută. Nu e de mirare că iniţiativa (nocivă) a lui Becali de eradicare a regulii U21 era pe punctul de a avea succes. Chiar şi la Iaşi, în ciuda cotitei dată de băieţii din Copou printr-un comunicat de tot râsul.

Premierea fruntaşelor Ligii Elitelor, e drept din bani europeni care nu pot fi deturnaţi, chiar şi iniţiativa – abandonată din motive birocratice – centrelor de excelenţă după modelul lui Hagi arată o oarecare preocupare pentru tinerele talente. Din păcate, este prea puţin. Fotbalul francez, pe vremuri, fotbalul maghiar în zilele noastre au renăscut tocmai prin măsuri ferme la nivel de copii şi juniori. Schimbând selecţionerii la fiecare campanie, nu se schimbă nimic.

Apropo de selecţioneri, se observă de multă vreme în ţările avansate o preocupare de creştere a acestor tehnicieni. În Franţa sau Italia, selecţionerii de la loturi se rulează de la o categorie de vârstă la alta. La noi, se merge de ani şi ani cu Văsâi sau Mogoşanu, iar când e vorba de competiţia anului pentru fotbalul românesc se apelează la un fost selecţioner, Emil Săndoi, devenit antrenor de club cu principii conservatoare. Care, printre altele, se teme să apeleze la puştii lui Hagi, ca să nu-i violeze „prinţipurile”. Halal!