Doi ieşeni veniţi din Italia, au băut ca să combată virusul: unul a tras ţuică, altul antigel

vineri, 28 februarie 2020, 02:54
1 MIN
 Doi ieşeni veniţi din Italia, au băut ca să combată virusul: unul a tras ţuică, altul antigel

Nu e o glumă: un tânăr de 25 ani proaspăt întors din Italia, nu din zonă de risc, a ajuns ieri la UPU a Spitalului „Sfântul Spiridon“ Iaşi cu ambulanţa. 

Tânărul venise din Torino. „Pentru că era foarte supărat pentru ceea ce se întâmplă în jurul său şi acolo, în Italia, şi aici, în România, ceea ce de altfel a şi declarat, tânărul s-a apucat de pahar. Din păcate, a creat neplăceri atât pentru personalul medical, cât şi pentru aparţinători“, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi. Mai exact, tânărul a băut necăjit pe epidemia care l-a alungat din Italia. În schimb, a bulversat şi activitatea cadrelor medicale de la UPU care erau de gardă, acestea fiind nevoite să-i asculte prelegerile legate de noua boală contagioasă.

Dar nu este singurul întors din Italia şi care pare supărat pe coronavirus. Un alt tânăr, de 21 de ani, la fel şi el revenit acasă după mai mult timp petrecut în Peninsulă, a fost adus la UPU după ce a băut nu ţuică, ci antigel. După cum au declarat medicii, tânărul a venit dintr-un oraş din nordul Italiei, dar care nu este deocamdată afectat de virus. Bărbatul este internat în acest moment la ATI, fără suspiciune de infecţie cu COVID 19, ci doar de intoxicaţie cu antigel, formă medie.

Silvia CRAUS

Comentarii