Elon Musk, Twitter-ul şi bătălia pentru libertatea de expresie

Într-un dialog cu fostul vicepremier australian, John Anderson, istoricul Niall Ferguson identifica trei ameninţări la adresa civilizaţiei occidentale, în măsura în care, spunea el, mai putem vorbi de aşa ceva: 1. Islamul radical; 2. Ascensiunea Chinei şi aspiraţiile acesteia pentru obţinerea hegemoniei globale; 3. Criza internă, autoflagelarea lumii occidentale. Prima dintre acestea este probabil şi cea mai puţin severă, deşi multă vreme, după atacul terorist din 9/11 2001 s-a aflat în capul listei problemelor de securitate din punctul de vedere al Statelor Unite. A doua este cu siguranţă extrem de serioasă chiar dacă în acest moment criza din Ucraina şi confruntarea cu Rusia monopolizează toată atenţia lumii. Oricum, prin documentul de strategie comun pe care l-au semnat pe 4 februarie la Beijing, Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au exprimat deschis şi explicit intenţia de a forţa instaurarea unei noi ordini mondiale în cadrul căreia să joace un rol dominant. Şi, într-adevăr, mai toată lumea este de acord că marea competiţie geopolitică dintre America şi China va defini în mod esenţial secolul 21. Diferă doar scenariile luate în calcul, adesea tributare poziţionării ideologice ale celor care le avansează.

Cu toate acestea şi în ciuda formidabilei provocări reprezentate de China, în plan militar, economic, tehnologic, în condiţiile unui nou Război Rece mult mai complicat şi mai dificil decât primul, Niall Ferguson crede că soarta confruntării va depinde în mod decisiv de evoluţiile interne din lumea occidentală, de capacitatea acesteia de a depăşi criza profundă de natură culturală şi morală pe care o traversează. Occidentul a câştigat primul Război Rece datorită superiorităţii valorilor fundamentale pe care le-a cultivat faţă de ceea ce oferea lumea comunistă: libertăţile individuale, spiritul critic, piaţa liberă, promovarea competenţei, libertatea de expresie. În particular libertatea de expresie are o importanţă capitală, susţin Jordan Peterson şi Douglas Murray, nu doar ca valoare în sine, ci şi ca o condiţie esenţială pentru promovarea competenţei pe toate palierele din societate.

Dar mai are astăzi Vestul valori comune la care să se raporteze în proporţie covârşitoare, în care să creadă, şi pentru care să fie gata să facă sacrificii? Mai are astăzi lumea occidentală încredere în ea însăşi, în capacitatea ei de a purta din nou cu succes această nouă bătălie existenţială, sau este deja epuizată? Este capabilă America să iasă din bucla celor două lumi paralele, „Woke vs Conservatori” care nu se mai văd compatibile una cu alta? Dacă în şcoli şi în campusurile universitare se rescrie istoria, sunt trecute la index figuri considerate până de curând emblematice, de la Thomas Jefferson în America, la Winston Churchill în Marea Britanie, ale căror statui sunt profanate, mutate sau chiar demolate, dacă opere, considerate şi ele o parte esenţială a moştenirii culturale occidentale, scrieri, tablouri, piese muzicale, sunt expulzate din spaţiul public în baza unor judecăţi şi criterii morale valabile astăzi ignorând complet contextul acelor perioade, dacă întreaga construcţie instituţională a Americii este descrisă drept „sistemic rasistă”, de ce ar dori membrii unor astfel de „societăţi toxice” să le apere în faţa asaltului unor competitori geopolitici? Să pui astfel de întrebări astăzi când, nu-i aşa?, lumea occidentală dă dovadă de o asemenea unitate, surprinzătoare pentru mulţi, în ceea ce priveşte gestionarea confruntării cu Rusia, pare oarecum neaşteptat. Însă, vechile probleme nu au dispărut ca prin farmec din cauza războiului din Ucraina şi nici măcar unitatea Vestului nu e pe deplin garantată pe termen mediu şi lung.

Problema este că acest factor esenţial, faptul că întotdeauna în istorie crizele interne, degradarea elitelor, au avut un rol determinant în colapsul civilizaţiilor, este, cu puţine excepţii, în general ignorat. Majoritatea analizelor geopolitice se concentrează exclusiv pe aspecte de ordin militar, economic, diplomatic, toate importante desigur, dar care trebuie totuşi privite în contextul situaţiei interne. De unde şi întrebarea dacă Vestul poate respinge atât acest asalt de sorginte neomarxistă asupra valorilor şi instituţiilor sale fundamentale, cât şi asaltul populismelor de extremă dreapta sau declinul său este implacabil?

Reacţiile din mass media, din spaţiul politic, cultural şi academic occidental, faţă de preluarea Twitter-ului de către Elon Musk, ajunsă între timp în stadiu final, ilustrează perfect acest fenomen. Pentru elitele liberale din America ideea că cineva ca Elon Musk, care s-a arătat foarte critic în trecut faţă de politicile de moderare excesivă a conţinutului, practicate de către reţelele sociale, în particular de către Twitter, poate prelua controlul complet asupra acestuia din urmă reprezintă un adevărat şoc.

S-a discutat mult în 2020 despre blocarea contului de Twitter al fostului preşedinte Donald Trump, însă „corecţiile” (suspendări de conturi sau limitări ale traficului) aplicate, cu precădere în timpul pandemiei, de reţeaua socială unor personalităţi şi subiecte în baza principiului vag şi elastic de promovare a unei „conversaţii sănătoase”, purtând amprenta evidentă a unor criterii ideologice „woke” şi a partizanatului politic, literalmente au explodat.

După cum remarca Bill Maher, cunoscutul moderator al show-ului „Real Time” de pe HBO, o persoană cu evidente simpatii liberale, foarte critic la vremea sa faţă de Donald Trump, care este departe de a fi una din vocile conservatoare demonizate de populaţia „woke”, Twitter devenise un „teritoriu exclusiv al stângii” care la fel ca şi alte organizaţii media au ajuns să fie „enclave” pentru persoane care doresc doresc să „ajusteze” ştirile şi opiniile pentru a le pune de acord cu vederile lor politice şi ideologice. „A eşuat Twitter în postura de judecător a ceea ce poate trece sau nu de filtrul său intern? Aş susţine că da”, a spus Maher în timpul uneia dintre emisiunile sale recente. „A eşuat atunci când a blocat contul New York Post de pe Twitter pentru a opri distribuirea articolului cu investigaţia despre E Mail-urile lui Hunter Biden. Şi s-a dovedit ulterior (fapt confirmat de The New York Times şi Washington Post – n.a.) că a fost o dezvăluire adevărată. A eşuat şi atunci când a spus că nu trebuie să discutăm dacă COVID-ul a venit sau nu de la un laborator. A eşuat!”. Completând că preferă să ştie că Elon Musk este cel care face regulile pentru „moderarea conţinutului” şi nu un tânăr de 23 de ani care nu este în stare să suporte o glumă făcută de The Babylon Bee. „Aceasta este o generaţie care pur şi simplu nu înţelege ce înseamnă «violenţa». Ei cred că «violenţa» este orice nu-mi place mie! Standardul lor pentru libertatea de expresie este «Să nu mă simt inconfortabil».”

Din acest punct de vedere, reacţiile isterice, de tipul celor care spun că viziunea lui Musk despre libertatea de expresie este „letală”, deschid calea către manifestări ale „supremaţiei albe”, „rasismului”, „fascismului” (etichete standard aplicate generos de către războinicii „woke” tuturor celor cu a căror păreri nu sunt de acord), ca să nu mai vorbim despre altele care frizează absurdul (Elon Musk este descris, la postul de radio public american NPR, drept un imperialist şi un colonialist din cauza ambiţiilor sale de a ajunge pe Marte!), ilustrează plastic faptul că mulţi dintre cei aflaţi în poziţii de putere şi influenţă în Vest, în particular în America, văd astăzi libertatea de expresie, considerată până de curând fundamentală într-o democraţie liberală, drept ceva mai degrabă toxic.

Cei care ani în şir replicau celor care criticau suprimarea punctelor de vedere „neconforme” cu cele ale stângii că „dacă nu vă convine nu aveţi decât să vă faceţi propriile voastre platforme” acum denunţă disperaţi „pericolul catastrofal” reprezentat de un Twitter controlat de Elon Musk. Un bun exemplu în acest sens este Robert Reich, un fost secretar în administraţia Bill Clinton, care pe 9 ianuarie 2021 scria pe Twitter că „oricine spune că interdicţia Twitter încalcă Primul Amendament nu ştie că Twitter este o companie privată şi Primul Amendament protejează persoanele fizice doar împotriva guvernului”. Acum şi-a schimbat radical opinia: „Musk şi apologeţii săi spun că dacă consumatorilor nu le place ceea ce face cu Twitter, pot merge în altă parte. Dar unde altundeva ar merge consumatorii pentru a posta mesaje scurte care pot ajunge la milioane de oameni, altfel decât pe Twitter?”

Acest tip de reacţii isteric apocaliptice scrie The Spectator, confirmă faptul „că există o mulţime de oameni acolo care sunt hotărâţi să-şi protejeze cu orice preţ puterea şi influenţa. Care nu sunt dispuşi să accepte nici un fel de disidenţă, nici o critică a ideologiilor lor, nici o postare pe Twitter a unor idei sceptice faţă de poziţia oficială despre schimbările climatice sau comentarii «transfobe» sau întrebări dacă măştile funcţionează cu adevărat împotriva Covid”. Adaugând că decizia lui Elon Musk de a cumpăra Twitter a expus comportamentul autoritar al acestora, dorinţa de a plasa agenda lor politică şi ideologică în afara oricărei contestări publice. Motiv pentru care ei reprezintă un pericol mult mai mare pentru societatea modernă decât ar putea fi vreodată Elon Musk, conchide săptămânalul britanic.