Comunicat de presă (P)

Etape în evoluția și modernizarea învățământului rural

Momente de emoție și împlinire pentru școlile din Comuna Ion Neculce…

miercuri, 28 august 2019, 01:50
2 MIN

În continuitatea lucrărilor de modernizare ale școlilor din satele Războieni și Buznea, pe care le-am susținut de-a lungul timpului în calitate de inspector școlar general, astăzi consemnăm, ca într-o pagină de cronică de rezonanță străveche, finalizarea Școlii Primare Gănești, proiect de suflet spre care m-am orientat cu preocupare și consecvență, pentru primirea în ritm rapid a avizelor educaționale, pentru finalizarea demersurilor la nivel național, astfel încât admirăm acum un edificiu școlar adecvat secolului XXI.

Reabilitarea, modernizarea aspectului și a condițiilor de studiu, dotări necesare și un ambient educațional atractiv sunt reperele sub care noul an școlar poate începe cu succes, la Gănești, în comuna cronicarului Neculce.

În contextul Programului Național de Dezvoltare Locală, școala primară și grădinița satului Gănești au beneficiat de o finanțare în valoare de 1.660.843,00 lei prin Programul PNDL II, iar implicarea dăruită, competența și hărnicia primarului Gheorghe Văleanu, alături de membrii Consiliului Local au transformat un proiect, o ipoteză într-o certitudine care completează reușitele școlii ieșene.

De altfel, trebuie să menționăm că am susținut finanțarea unui număr de 254 de școli prin PNDL, 16 școli prin PNDR, 53 de școli pentru construire grupuri sanitare prin bugetul de stat, 38 de școli pentru care s-a emis aviz pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 10, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, program derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, iar la acest moment de analiză constatăm că în jur de 55 de școli sunt deja finalizate, peste 100 de școli reabilitate prin diferite programe, celelalte aflându-se în  etape de proiectare.

O educație de calitate are nevoie, în primul rând, de profesori dedicați și competenți care își asumă deplin această menire nobilă, dar și de o infrastructură solidă, de materiale și mijloace didactice moderne, de pași fermi spre digitalizare și valorificarea resurselor educaționale actuale, de o comunitate locală implicată, conștientă că prin educația și formarea tinerilor viața comunității întregi se îmbogățește.

Deci toamna ieșeană înseamnă “rod bogat”, împlinire și bucurie a sufletului, a spiritului, pași spre un învățământ rural eficient și prin ceea ce se întâmplă semnificativ, sub semnul excelenței, în comuna Ion Neculce.

 

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Comentarii