Evanghelionul după Cliveţ

Mi se va ierta, sper, în săptămâna luminii şi bucuriei pascale, folosirea termenului "evanghelie" în sensul său figurat, aşa cum este el definit în dicţionare, drept "scriere fundamentală pentru o doctrină". Mai ales că mă voi osteni să explic:

Când mi-a fost oferită cu autograf, de către distinsul meu fost profesor, a fost nevoie să iau cartea cu amândouă mâinile, ca pe o ofrandă solidă şi consistentă pe altarul cunoaşterii, şi să o depun grijuliu pe o măsuţă solidă. Tipărită în format mare (8/61×86), cu aproape 1200 de pagini la corp mic, cu mii de note stufoase de subsol şi cu tot instrumentarul academic obligatoriu (bibliografie şi indici), volumul hard cover are aparenţa Sfintei Scripturi. Aşa şi este, de altfel, pentru cei care sunt fascinaţi de modernitatea românească în context european. Scoasă la Editura Academiei şi intitulată "România modernă şi «Apogeul Europei». 1815 – 1914", cartea istoricului Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi, reprezintă un efort de documentare şi sinteză care acoperă decenii bune din viaţa autorului. Dar, înainte de a spune două vorbe despre această impresionantă reuşită editorială, nu pot să nu schiţez, fugar, câteva linii ale portretului autorului, unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi dascăli pe care i-a avut Facultatea de Istorie din Iaşi în ultimele aproape patru decenii.

Cliveţ, în rădăcinile sale genealogice din Darabani, Cliveti în acte şi în cariera academică, "Gheorghiţă" pentru profesorii lui şi "Clifca" pentru studenţi, distinsul absolvent al şcolii istorice ieşene a fost şeful de promoţie pe ţară al anului 1975, cu recomandare specială pentru învăţământ superior şi cercetare. Cum însă accederea în învăţământul superior nu era un lucru chiar la îndemână pentru cineva cu origini nu tocmai "sănătoase" (cu un tată care a făcut închisoare pentru că a refuzat colectivizarea!), a trecut întâi prin purgatoriul Comisiei Naţionale a Monumentelor (desfiinţată de Ceauşescu în 1977 – chiar, ce idee bună şi pentru mafioţii imobiliari de azi!) şi al Complexului Muzeal Naţional până să fie acceptat de ilustrul profesor ieşean Gheorghe Platon la doctorat. Când am intrat eu la facultate, în 1982, era deja asistent şi celebru. Celebru printre studenţi pentru cunoştinţele sale de istorie universală, dar şi pentru cordialitatea cu care îi trata, în răspăr cu obtuzitatea acră a multor alte cadre didactice. Era apropiat de profesorul Vasile Rusu, de departe cel mai popular profesor al nostru, iar cine nu a avut şansa de a asculta discursurile înflăcărate ale acestui maramureşean descălecat la Iaşi, nu ştie, cu adevărat, ce înseamnă patriotismul. Gh. Cliveti şi-a susţinut un doctorat de poveste, în 1985, sub îndrumarea profesorului Gh. Platon şi cu referate entuziaste semnate de Dinu C. Giurescu, Leonid Boicu şi Vasile Cristian. A fost o susţinere care a făcut vâlvă, nu atât pentru reuşita ei administrativă (cei care au studiat atunci ştiu ce însemna o teză sub autoritatea academică, riguroasă şi exigentă a profesorului Platon), ci pentru viziunea proaspătă, metodologic şi ca surse, cu care tânărul asistent aborda construcţia modernităţii româneşti, cu coagularea statală şi cu obţinerea independenţei în contextul jocului marilor puteri aşa cum fusese el stabilit după Congresul de la Viena, din 1815. "România şi puterile garante. 1856-1878", teza iniţială a fost publicată în 1988, la Editura Universităţii şi a primit imediat Premiul Academiei. Augmentată şi cu bibliografia la zi, ea reprezintă partea centrală din masivul volum amintit aici şi este o cercetare de referinţă pentru ceea ce înseamnă Istoria Relaţiilor Internaţionale ca disciplină academică. De altfel, dincolo de simpatia noastră fierbinte pentru omul Cliveti, am avut toţi conştiinţa faptului că teza lui a însemnat un moment important de originalitate şi de continuitate a şcolii ieşene de istorie modernă, începută de profesorul Berlescu (fost discipol al lui Gheoghe Brătianu), cel care i-a adus aproape pe Alexandru Zub, pe Leonid Boicu, pe Gh. Platon sau pe Vasile Cristian, figuri strălucite ale cercetării istorice şi educaţiei academice din ţară. Cu toată morozitatea anilor 80, Gh. Cliveti se înscria pe acestă linie, Senatul Universităţii aprobând solicitarea Facultăţii de Filozofie şi Istorie de a i se încredinţa tânărului doctor în istorie cursul major de Istoria Modernă Universală la fel cum, la Filozofie, congenerul său, Ştefan Afloroaei, de asemenea cu un doctorat strălucit făcut la Bucureşti cu Alexandru Boboc, devenea primul asistent căruia i se dădea voie să ţină cursuri fundamentale de filozofie şi hermeneutică, în acei ani în care Elena Ceauşescu blocase cu ticăloşie orice formă de avansare universitară. Plecând de la istoria diplomatică, Gh. Cliveti va dezvolta o perspectivă personală, nutrită de un orizont uriaş de lecturi şi de experienţe internaţionale (parteneriatul cu Universitatea din Freiburg, bursa D.A.D şi, mai ales, anul Fulbright de la Universitatea din Nebraska, S.U.A) în câmpul de cercetare al istoriei relaţiilor internaţionale, devenind o autoritate în acest domeniu.

Masivul volum amintit reprezintă o sinteză de neocolit în înţelegerea apariţiei şi funcţionării statului român modern în contextul complicat al relaţiilor dintre marile puteri europene. E un secol tulburat, numit adesea "secolul naţionalităţilor", în care cristalizările identitare şi construcţiile de state moderne sunt tema principală. Este un secol, spune autorul, în care puterea europeană (Franţa, Germania, Italia, Anglia şi Rusia) ajunge la apogeu cu toate convulsiile şi tensiunile dintre aceste ţări (întotdeauna în relaţie şi cu Imperiul Otoman, "bolnavul Orientului"), jucând rolul principal pe scena istoriei. De aceea sinteza se încheie la începutul primului conflict mondial care va determina apariţia altui actor principal, Statele Unite ale Americii. Impresionanta sinteză semnată de profesorul Gh. Cliveti, care înglobează cercetări de decenii şi dezvoltă subiecte tratate în alte două volume de referinţă: "Europa franceză şi cauza română. 1789 – 1871", precum şi "România şi alianţele germane. 1879 – 1914", ambele apărute la Junimea ieşeană, în 2010 şi, respectiv, 2015. Actualul volum înglobează toate aceste cercetări şi le reconfigurează într-un opus magnum impresionant, o contribuţie salutară la istoriografia românească în context internaţional care nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă specializată. Şi care ar trebui să-i aducă, pe merit, titlul de academician. La mulţi ani, Gheorghe Cliveti!

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video