Evenimentul de sâmbătă, o provocare pentru traficul ieşean: putem elibera Centrul de maşini, în weekend?

luni, 03 iunie 2019, 01:50
3 MIN

Modul în care au decurs lucrurile la vizita Papei arată că o astfel de măsură poate fi luată în calcul. Dincolo de aceste aspecte, autorităţile şi SPP au arătat că s-au organizat bine, pe măsura măreţului eveniment.

Vizita Papei Francisc a transformat străzile din centrul Iaşului în pietonale. Închiderea traficului pe un număr semnificativ de străzi a fost un bun prilej pentru ieşeni să experimenteze cum arată centrul oraşului fără maşini.

Şi, fără îndoială, a arătat bine: pe aproape toate străzile închise au intrat în acţiune biciclişti, precum şi copii cu trotineta. Nivelul de poluare cu particule fine (cele eliberate prin arderea combustibililor la maşini) a fost unul cu siguranţă extrem de mic, dacă nu chiar nesemnificativ.

Fiind o zi nelucrătoare, cu o circulaţie rutieră oricum redusă, nu au fost semnalate situaţii complicate de trafic în afara perimetrului de securitate. Totuşi, lipsa ambuteiajelor a arătat că şi ieşenii au înţeles să evite să iasă cu maşinile pe străzi.

Organizatoric, totul a fost bine pus la punct: poliţişti locali şi rutieri s-au amplasat în intersecţiile de unde se aplicau restricţiile şi au redirecţionat şoferii care nu se informaseră îndeajuns despre măsurile comunicate de către Primăria Iaşi.

Municipalitatea a evitat să închidă circulaţia pe bld. Independenţei deşi pe acest bulevard a fost culoar de trecere (la venire) a coloanei oficiale a Papei Francisc. Pe această arteră au fost instituite restricţii doar temporar, la fel ca şi pe celelalte străzi pe care a circulat Papa în drumul său de la Aeroport spre centru şi retur.

Din punct de vedere organizatoric, toate măsurile luate de Primăria Iaşi şi SPP s-au ridicat la înălţimea evenimentului găzduit de către Iaşi. Manifestarea, în ansamblul ei, a fost o provocare de organizare, dar municipalitatea a reuşit să treacă cu brio acest test.

Zeci de străzi au fost închise

Toate străzile din jurul Palatului şi unele adiacente au fost închise circulaţiei rutiere. Singurele maşini care putea fi văzute erau cele ale forţelor de ordine sau ale organizatorilor.

Strada Palat, str. Anastasie Panu şi bld. Ştefan cel Mare au fost închise traficului în totalitate pe tot parcursul zilei de sâmbătă, fiind zonele prin care pelerinii puteau intra în sectoarele speciale, delimitate cu garduri de protecţie.

Dar restricţiile de trafic au fost extinse şi pe străzi adiacente: Sf. Lazăr, Bărboi, Costache Negri, Sf. Sava, Agatha Bârsescu, Matei Millo, Dancu, I.C. Brătianu, Trei Ierarhi, Gh. Ghibănescu, Săulescu, Lozonschi, Sf. Andrei, Ipsilanti şi altele.

Restricţiile de trafic valabile sâmbătă au fost fără precedent în Iaşi, dar aceste măsuri au contribuit din plin la buna desfăşurare a manifestă­rilor dedicate vizitei Papei Francisc.

Închi­derea străzilor, suspendarea/devierea unor trasee CTP şi alocarea a 40 de autobuze CTP pentru pelerini (transport parcare ERA – Gară) au afectat transportul public local, dar, cu toate acestea, nu au fost întârzieri mari în circulaţia mijloacelor de transport pe celelalte rute, ţinând cont şi de faptul că a fost o zi nelucrătoare.

Restric­ţiile de trafic au fost ridicate după ora 20.00 în cea mai mare parte dintre străzile afectate, arterele principale din zona Pala­tului fiind „asediate“ de lucrătorii Salubris care, în mai puţin de oră, au reuşit să cureţe tot perimetrul de hârtii, pelerine, steaguri şi sticle, ce au rămas după plecarea pelerini­lor.

Un rol important în buna desfăşurare a manifestării l-au avut şi cei peste 800 de voluntari mobilizaţi de Primărie şi Epis­copia Romano-Catolică, în condiţiile în care aceştia s-au plasat în puncte cheie de pe traseele pelerinilor şi au direcţionat grupurile de oameni spre zonele unde a­veau permise de acces.

Comentarii