„Nu sunt o împătimită a competiţiilor. Îmi vine greu să mă bucur când cei ce au pierdut sunt dezamăgiţi“

EXCLUSIV: Interviu cu tânăra mezzosoprană de 23 de ani din Iaşi care a cucerit lumea

vineri, 23 martie 2018, 02:50
7 MIN

Un incitant interviu cu cea mai tânără speranţă a muzicii de operă din România, mezzosoprana de doar 23 de ani Martiniana Antonie, originară din Iaşi

Opera Naţională Română Iaşi prezintă mâine spectacolul „Bărbierul din Sevilla“, de Gioachino Rossini. Reprezentaţia prilejuieşte debutul mezzosopranei Martiniana Antonie în rolul Rosina. Originară din Iaşi, Martiniana Antonie este una dintre cele mai promiţătoare voci ale scenei lirice româneşti şi europene. Un interviu cu solista de numai 23 de ani puteţi citi în continuare.

– Când v-aţi descoperit vocaţia?

– Înca de mică am simţit această pornire artistică în interiorul meu, chiar dacă nu mă gândeam la o carieră operistică. Părinţii mei mi-au îndreptat paşii spre multiple activităţi, care acum îşi spun cuvântul pe scenă. Am făcut gimnastică, dansuri sportive, am activat încă de la cinci ani în cluburi de muzică uşoară pentru copii, inclusiv în cadrul Palatului Copiilor din Iaşi, la clasa doamnei profesor Cristina Cozma, şi a Şcolii Populare de Artă, având şansa de a lucra chiar cu maestrul Titel Popovici. Am urmat în clasele primare o şcoală cu program normal şi începând cu ciclul gimnazial am dat admitere la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă „ Iaşi, mama fiind sigură că muzica nu este decât o pasiune temporară. Timpul a dovedit în schimb contrariul. În clasele V – VIII am studiat chitara clasică, pe care, din păcate, nu am îndrăgit-o, urmând ca la liceu să încep studiul canto-ului clasic la clasa doamnei profesor Veronica Onceanu. De aici a început un drum lung, pe care abia acum simt cu adevărat că păşesc.

– Care a fost momentul în care aţi ştiut că veţi deveni solistă de operă?

– Nu cred că pot puncta un moment exact, însă m-am îndrăgostit de Operă încă de la început. Poate că un cuvânt important l-au avut de spus spectacolele pe care începusem să le urmăresc şi soliştii pe îi descopeream pe internet. Ţin minte că un impact major mi-a fost produs de către Concertul Viva Vivaldi  al Ceciliei Bartoli, pe care o apreciez şi urmăresc în continuare.

– Deşi aveţi doar 23 de ani deţineţi nu­meroase premii în palmares. Oferiţi-ne mai multe detalii despre parcursul dumneavoastră profesional până în prezent.

– Am început să particip la concursurile de specialitate încă din clasa a IX -a. Am obţinut la prima competiţie de atunci locul al II-lea, primul premiu nefiind acordat. Cred că şi acest eveniment m-a impulsionat şi m-a făcut să decid că acesta e drumul pe care vreau să-l urmez. Devenind studentă a Universităţii Naţionale Bucureşti am păşit şi pe treapta concursurilor internaţionale, o schimbare care nu a venit uşor, dar din care am avut de învăţat. Mă bucur însă că mereu am reuşit să mă întorc acasă pe podium, chiar dacă vă voi mărturisi sincer că nu sunt o împătimită a competiţiilor. Îmi vine greu să mă bucur atunci când ceilalţi din jurul meu sunt dezamăgiţi sau trişti. Un concurs poate fi rezultatul unei singure zile, în care poate nu ai putut fi la potenţialul maxim.

– Sâmbătă, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi va avea loc spectacolul „Bărbierul din Sevilla“ de Gioachino Rossini. Ce ne puteţi spune despre Rosina, rolul căruia îi veţi da viaţă?

– Pentru început vă pot spune că a fost un rol la care am visat încă din liceu, poate chiar primul rol care mi-a pătruns în suflet. Atunci când fac cunoştinţă cu viitoarea mea „victimă“, analizez şi îmi adresez întrebări, pentru a afla ce elemente îmi sunt caracteristice şi cât de apropiată sunt de imaginea de ansamblu a personajului.  În final, caracterul eroului/eroinei  va fi oferit de amprenta personală a fiecărui artist. În acesta constă şi frumuseţea artei: diversitate de ipostaze, ale aceluiaşi personaj, în viziuni diferite, observată chiar şi în interpretările diverse ale aceluiaşi artist. Rosina este o tânără foarte isteaţă, dar care se află în mijlocul unei societăţi conduse exclusiv de bărbaţi. Uzitând de şarmul, inteligenţa şi dezinvoltura sa, aceasta reuşeşte în final să-l fenteze pe tutorele Bartolo şi să câştige jocul iubirii, devenind soţia Contelui Almaviva.

– Cum aţi primit invitaţia Operei ieşene de a fi parte din distribuţia acestui spectacol? Este un loc în care vă doreaţi de mult să performaţi, având în vedere faptul că sunteţi ieşeancă?

– Desigur că am visat la acest moment, chiar dacă acum ştiu şi simt că emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât acasă, cunoscuţi, familie şi prieteni vor fi cu ochii pe mine. Invitaţia a venit în luna ianuarie, în Italia, din partea doamnei manager al Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea, căreia ţin să-i mulţumesc pe această cale. Atunci am participat la concursul AsLiCo, din Como, pe care l-am câştigat cu cel mai mare punctaj. Concursul a avut inţial etape naţionale, în câteva capitale europene importante. După răspunsul afirmativ primit la audiţia de la Opera Naţională Bucureşti, au urmat trei etape în Teatro Sociale di Como, în faţa unei comisii de mare calibru, din care au făcut parte doamna Rancea şi nume ca Dominique Mezer, Directorul Wiener StaatsOper, Toni Gradsack, de la Teatro alla Scala Milano, Ernesto Palacio, Directorul Rossini Opera Festival ori Giovanni Vegeto, Directorul general al Teatro Sociale AsLiCo Como. A fost o experienţă extraordinară, fiind şi unul dintre cele mai râvnite concursuri de specialitate din Italia.

Carmen, rolul suprem

– Care este mare rol la care visează o mezzosoprană?

– Este o întrebare destul de personală, şi îmi e greu să răspund în numele tuturor mezzosopranelor. Cred că rolul suprem este cel al lui Carmen, însă nu visez la el acum. Rolurile trebuie alese cu multă atenţie şi măiestrie, în funcţie de vocalitatea şi timbralitatea fiecărui solist, ţinându-se cont şi de maturitatea psihologică a solistului. Pentru moment – şi spun asta pentru că în timp, sau printr-o perfecţionare a tehnicii, vocea se poate modifica semnificativ – m-am oprit asupra repertoriului rossinian şi mozartian, pentru că sunt o mezzo-soprană lirică. Vârsta îşi spune şi ea cuvântul, iar a te împotrivi naturii poate avea repercusiuni grave peste ani.

– Ce repere valorice aveţi când vine vorba de operă? Mentori, idoli poate?

– Cu siguranţă mentorii sunt importanţi şi e frumos să le mulţumim şi să-i amintim. În perioada şcolară m-am pregatit cu sopranele Mihaela Grăjdeanu şi Veronica Onceanu, am urmat Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa mezzosopranei Claudia Codreanu, iar de aproximativ doi ani lucrez periodic cu o echipă de vocal coach de la Metropolitan Opera, din New York: Liora Maurer, Lucy Arner, Ira Siff şi soprana Isabel Rey, în cadrul programului Canto Vocal Programs, echipă de care m-am ataşat încă de la început. Sunt pianişti care cântă alături de cei mai mari solişti ai lumii, dar care găsesc o bucurie imensă în a lucra cu tinerii şi a le împărtăşi cele mai bune sfaturi. Cu toţii avem  artişti pe care îi urmărim frecvent şi pe care îi admirăm, însă pentru a fi cât mai autentic în lumea Operei cred că cea mai bogată sursă de inspiraţie se află în tot ceea ce ne înconjoară. Cred în naturaleţea gestului scenic, observat şi extras din viaţa reală, din evenimente cotidiene şi din caracterele persoanelor cu care interacţionăm.  

– Ce le-aţi spune oamenilor care nu au fost încă la un spectacol de operă, ca să-i convingeţi să încerce acest gen?

– Opera este genul suprem, sinergia pură a artelor. Toată această măreţie are mereu un efect direct pozitiv asupra audienţei. E adevărat că pentru început e foarte importantă alegerea primului spectacol, iar o recomandare ar fi chiar „Bărbierul din Sevilla“ . E un spectacol plin de umor şi culoare, muzica lui Rossini şi cunoscutele arii, în special cea a lui Figaro, având toate elementele pentru a atrage orice ascultător. În unele conversaţii pe care le-am avut cu persoane care nu au vizionat niciodată un spectacol de operă mi s-a dezvăluit frica, sau chiar ruşinea oamenilor de a merge la Operă deoarece nu au hainele potrivite sau cultura necesară. Cred ca e vremea să scăpăm de aceste concepţii. Opera chiar poate fi pentru toţi, iar regiile contemporane, foarte des întâlnite peste tot în lume la ora actuală, apropie publicul mai mult şi desfăşoară pe scenă un act artistic autentic, apropiat chiar cinematografiei.

VEDEȚI ȘI:

O frumoasă predare de ştafetă între artişti de calibru va avea loc, în direct, în oraş

Comentarii