Explozie la mănăstirea Sfântu Gheorghe, un preot şi un călugar au fost răniţi

joi, 06 mai 2021, 20:26
1 MIN
 Explozie la mănăstirea Sfântu Gheorghe, un preot şi un călugar au fost răniţi

O explozie a avut loc, joi seara, la mănăstirea Sfântu Gheorghe, într-o anexă a lăcaşului de cult, iar un preot şi un călugăr au fost răniţi, suferind arsuri şi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seara, după producerea unei explozii la mănăstirea Sfântu Gheorghe de lângă localitatea Tichileşti. Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. 

Cititi si: IPS Teodosie, discurs agresiv despre femei: Ea a început păcatul. Dacă nu păcătuia nu ar fi născut în dureri

Explozia s-a produs într-o anexă din curtea mânăstirii, iar doi bărbaţi, unul de 45 de ani şi altul de 50 de ani, au fost răniţi. Cei doi, un preot şi un călugăr, au suferit arsuri, fiind preluaţi de cadrele medicale şi transportaţi la spital. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au precizat că aceştia au arsuri pe membre şi pe torace. 

În urma primelor informaţii, pompierii au precizat că explozia s-ar fi produs în urma unor acumulări de gaze deoarece butelia din încăperea respectivă nu a fost afectată.

Cititi si: Arhiepiscopul Tomisului critică în termeni duri o familie de ortodocşi care a botezat la catolici

Comentarii