Fals preot prins cu Boboteaza. A spus că e într-o altă organizaţie religioasă ortodoxă

sâmbătă, 09 ianuarie 2021, 15:47
2 MIN
 Fals preot prins cu Boboteaza. A spus că e într-o altă organizaţie religioasă ortodoxă

Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru înşelăciune, după ce a fost prins de poliţişti în haine preoţeşti, mergând cu Boboteaza la mai multe blocuri din Galaţi, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Polițiștii au descoperit că falsul preot ceruse bani și pe rețelele sociale.

Poliţiştii gălățeni au fost sesizați telefonic pe 4 ianuarie și l-au găsit pe tânăr pe strada Drumul de Centură din Galaţi, îmbrăcat în haine preoţeşti. El era însoţit de alţi doi tineri, de 17 şi 18 ani, și, după primele verificări, a rezultat că ar fi pretins că este preot şi ar fi mers cu Botezul la blocurile din zona respectivă.

Tânărul nu a putut prezenta o legitimaţie de preot al Bisericii Ortodoxe Române, în schimb a susţinut că ar fi preot într-o altă organizaţie religioasă ortodoxă, cu sediul în Braşov, a precizat sursa citată.

Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit şi că, în luna decembrie 2020, prin intermediul unui cont deschis pe un site de socializare, declinându-şi aceeaşi calitate de preot, tânărul ar fi solicitat diverse sume de bani, în scopul construirii unui lăcaş de cult.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii