Forumul Economic de la Davos, elitele şi monitorizarea amprentei de carbon (I)

Tema tradiţionalei reuniuni anuale de la Davos World Economic Forum (WEF) 2022 care tocmai s-a încheiat (de regulă are loc în ianuarie, pe zăpadă, dar din cauza Omicronului a fost mutată în mai) a fost „Istoria într-un moment de cotitură: politici guvernamentale şi strategii de afaceri” şi, previzibil, a fost dominată de războiul din Ucraina şi tragediile umanitare pe care le-a provocat. Însă, din nou previzibil, nu aveau cum să lipsească temele dragi lui Klaus Schwab, fondatorul WEF (în 1971), şi elitelor politice, corporatiste, ong-iste, care într-un exerciţiu ritualic anual vin să-şi exprime profunda preocupare pentru „soarta planetei şi a omenirii în ansamblu”. Teme precum pandemia globală, inegalitatea şi schimbările climatice. Klaus Schwab le-a spus celor circa 2500 de participanţi că ei sunt cei chemaţi să asigure o „gestiune luminată” a acestor provocări planetare reprezentate de schimbările climatice şi pandemii, de pe poziţia unui fel de „guvern global”.

Este vorba de accente care nu existau în trecut, sau cel puţin nu erau vizibile, din punctul de vedere al „agendei Davos”. De unde şi suspiciunile şi teoriile conspiraţioniste care au crescut semnificativ în intensitate, mai ales în ultimii doi ani, după declanşarea pandemiei. Într-un film din 1997, „Teoria Conspiraţiei”, cu Mel Gibson si Julia Roberts, şoferul de taxi Jerry Fletcher, vede conspiraţii peste tot. Un exemplu clar de paranoia. Însă se spune, mai în glumă sau mai în serios, că dacă persişti în aceste teorii, mai devreme sau mai târziu, una dintre ele se va dovedi adevărată. Or, Davosul oferă destule exemple care alimentează cu succes astfel de ocazii. Proiectul unei aşa numite „Mari Resetări”, anunţat anul trecut de către Klaus Schwab, care milita pentru o schimbare radicală a modului nostru de viaţă pentru a „salva planeta” stârnise deja enorme controverse. Pe care o serie de intervenţii din acest an le-au amplificat.

De pildă J. Michael Evans, preşedintele Alibaba Group, a vorbit despre un dispozitiv care va analiza „amprenta de carbon” a fiecăruia monitorizând ce cumperi, ce mănânci, unde şi cum călătoreşti, o variantă a sistemului de „credite sociale” din China. Iar Albert Bourla, CEO Pfizer, unul dintre marii beneficiari ai pandemiei, care în 2021 a câştigat $24,3 milioane, a vorbit despre o tehnologie pe care o dezvoltă corporaţia sa, cu un microcip inserat într-o tabletă care să semnaleze autorităţilor că pastilele obligatorii (de tipul vaccin) au fost într-adevăr ingerate. În timp ce preşedinta unui gigant financiar norvegian a spus că pe fondul tranziţiei energetice va trebui să ne obişnuim cu penuriile, cu preţurile mari, cu presiunile inflaţioniste. Sacrificii care merită însă făcute, a spus ea, din cauza imperativului luptei cu schimbările climatice.

Aceste idei nu sunt noi. Ele au fost enunţate cu jumătate de veac în urmă de aşa-numitul Club de la Roma care avertiza despre „limitele creşterii”. Previziunile sumbre avansate atunci nu s-au împlinit însă ideea în sine, aceea de a promova politici care să limiteze creşterea populaţiei (de unde şi campaniile susţinute pro-avort sau cele pro-LGBTQ, cu accent în ultimul timp pe transgenderi) care să impună un anumit mod de viaţă, sub imperativul „sustenabilităţii”, a redevenit tentantă între timp pentru că frica inoculată privind „moartea Terrei” dacă nu se impun măsuri radicale constituie un instrument de control extrem de eficient într-o societate în care trebuie măcar formal păstrată regula deciziilor luate democratic. Iar din această perspectivă se vede cât de uşor a putut fi inoculată într-o bună parte a populaţiei ideea că schimbările climatice la care asistăm, care sunt reale, ar fi provocate în principal de om, de unde toată această titanică „luptă cu carbonul”. Când de fapt au existat schimbări climatice, unele mult mai dramatice decât cele de acum, de-a lungul întregii existenţe a Pământului, cu mult înainte de apariţia omului. În baza acestei strategii de sorginte ideologică, tentantă din perspectiva levierului de control societal pe care îl oferă, au fost luate decizii complet nerealiste privind renunţarea la surse de energie tradiţionale, înainte de avea la dispoziţie surse alternative viabile, mai ales dacă se elimină şi energia nucleară.

Unul dintre principalii purtători de drapel mediatici ai stângii liberale, cotidianul The New York Times scrie că, deşi această tradiţională reuniune a elitelor globale este considerată de mulţi nimic altceva decât o „petrecere alpină pentru politicieni şi plutocraţi”, rămâne totuşi unul dintre puţinele forumuri care „prin calitatea intelectuală a decidenţilor oferă oportunităţi fără rival pentru a genera schimbare”. În ultima perioadă WEF a fost atacat şi de la dreapta şi de la stânga spectrului ideologic, însă în acest an criticile au fost mai vehemente ca niciodată. De pildă CNN se întreabă dacă elitele mondiale prezente zilele trecute la Davos chiar au sesizat că lumea s-a schimbat citându-l pe jurnalistul american Anand Giridharadas, autorul volumului „Winners Take All: The Elite Charade of Changing the World”, care critică dur ceea ce el numeşte o „clasă plutocratică de elită” spunând că ultimii doi ani au fost clarificate lucrurile, această clasă înfloritoare doreşte, în esenţă, în ciuda discursurilor pe care le livrează despre binele comun, să prezerve un sistem defavorabil tuturor celorlalţi.

Probabil că şi astfel de critici i-au făcut pe mulţi lideri politici importanţi să decidă, prudent, să nu se amestece cu miliardarii lumii într-un moment atât de dificil în plan economic, pe plan mondial. Au lipsit între alţii Joe Biden, Boris Johnson, Emmanuel Macron, Mario Draghi. De fapt, din Marea Britanie nu a venit nici un ministru. Mai mult, Londra face pregătiri pentru organizarea unui Summit de investiţii, organizat la fiecare doi ani, în competiţie cu Davosul. E drept, a fost cancelarul german Olaf Scholz, iar Casa Albă l-a trimis totuşi pe John Kerry, „ţarul” luptei împotriva Schimbărilor Climatice, dar acesta nu este luat prea tare în serios nici măcar la el acasă. Cotidianul The Guardian, un mare avocat al măsurilor radicale „pentru salvarea planetei” citează un fost ministru britanic pentru a explica de ce tot mai multe figuri publice proeminente au început să creadă că prezenţa lor la Davos este mai degrabă contra-productivă: „a devenit totul ridicol, reuniunea a încetat să mai fie relevantă; vin în Elveţia preşedinţi de companii care zboară cu avioane private pentru a promite că vor planta milioane de arbori ca remediu împotriva carbonului”. În realitate argumentul este subţire. Tot cu avioane private se venea la Davos şi cu ani urmă, pentru a face acelaşi gen de promisiuni. Însă vremurile s-au schimbat dramatic între timp.

În esenţă WEF este un forum pro-globalizare care are loc într-o perioadă în care tendinţa mondială este una către de-globalizare ceea ce pune sub semnul întrebării pe viitor chiar rostul reuniunii de la Davos. Pesimismul privind viitorul globalizării a fost împărtăşit pe scară largă la Davos. Vocile moderat optimiste au fost copleşite de pesimismul majoritar care nu se aşteaptă la o reîntoarcere la situaţia din trecut chiar dacă se va ajunge la un acord de pace în Ucraina. Aşa cum era de aşteptat participanţii au deplâns aceste evoluţii, chiar dacă unii au prezentat scenarii ceva mai optimiste vorbind despre o „re-globalizare”, adică o „globalizare mai selectivă, care să regândească fluxul global de bunuri, servicii, finanţe, informaţii şi persoane”, între altele prin orientarea pronunţată către fenomenul de „friend-shoring”, afaceri derulate în spaţii cu prieteni geopolitici. Un motiv major de preocupare este previzibila splitare, în timp, a sistemului financiar internaţional, un efect al impactului severelor sancţiuni financiare impuse de Occident Rusiei. Ceea ce va face ca multe ţări, instituţii şi persoane să dorească să-şi plaseze resursele în afara sistemului financiar actual dominat de Vest, în principal de către Statele Unite.