Un consilier juridic care nu cunoaşte legea?

Fost şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, găsit incompatibil de ANI

marți, 11 mai 2021, 01:56
2 MIN
 Fost şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, găsit incompatibil de ANI

Fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, înlocuit din funcţie la începutul anului trecut, a fost prins în ofsaid de inspectorii altei agenţii.

Gheorghe Tătaru a fost nominalizat ieri într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate ca fiind incompatibil o lungă perioadă de timp, înainte, pe perioada cât a condus APM Iaşi, dar şi câteva luni după ce a fost schimbat.

Prima dată, ANI a indicat că între 5 martie şi 1 mai 2018, dar şi între 28 februarie şi 6 noiembrie 2020, Tătaru a fost angajat al Primăriei Brăeşti pe postul de consilier juridic în vreme ce îndeplinea mandatul de consilier local la Tg. Frumos.

Între cele două perioade indicate mai sus, respectiv de la 2 mai 2018 şi până pe 28 februarie 2020, cât a fost director executiv al APM Iaşi, a fost şi consilier juridic (funcţie publică) la Direcţia Juridică şi Resurse Umane din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, dar şi consilier local la Tg. Frumos.

De altfel, mandatul de consilier apare în toate declaraţiile de avere depuse din 2016 încoace. Lipseşte din declaraţii însă menţiunea despre postul de consilier juridic la Brăeşti. Nici pe site-ul acestei primării nu am găsit vreo referire la Tătaru: toate secţiunile sunt goale, de la primar şi până la declaraţiile de avere care ar trebui să fie afişate.

Eticheta de incompatibil este pusă de ANI pe baza art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, care stabileşte măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

„Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit“, prevede articolul menţionat.

Totodată, „persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris“, se arată în comunicatul publicat pe pagina de internet a ANI, care se referă la 17 persoane.

Am încercat să luăm legătura cu Gheorghe Tătaru ca să aflăm dacă, totuşi, s-a suspendat din vreuna din funcţiile care l-au făcut incompatibil, dar nu ne-a răspuns.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, înregistrată pe site-ul ANI, din noiembrie trecut este angajat consilier juridic la Primăria Tg. Frumos.

Comentarii