FOTBAL – Încă patru teste pentru Poli în Turcia. Totul despre cei mai tari adversari: liderul Danemarcei, Nordsjaelland, şi Dinamo Kiev

vineri, 10 februarie 2023, 02:50
3 MIN
 FOTBAL – Încă patru teste pentru Poli în Turcia. Totul despre cei mai tari adversari: liderul Danemarcei, Nordsjaelland, şi Dinamo Kiev

Politehnica Iaşi a turat motoarele în cantonamentul pe care l-a început marţi în Antalya (Turcia), la IC Santai Hotels Family Resort din Belek. După ce miercuri a disputat un meci amical cu un adversar fără ştaif, FK Jedinstvo Ub, clasat pe locul X în liga a doua a Serbiei, Poli, care a învins cu 3-1 (1-0), este gata de cele mai tari teste ale iernii.

Primul dintre acestea va avea loc astăzi, de la ora 14, ora României, în compania liderului primei ligi daneze, FC Nordsjaelland. Acesta are câteva repere interesante. Fondat în 1991, sub denumirea Farum BK, ca urmare a fuziunii între Farum Idraets Klub (FIK), născut în 1910, şi Stavnsholt Boldklub (apărut în 1974), clubul a preluat câte două culori de la fiecare „părinte”: galben-albastru, de la FIK şi roşu-alb de la Stavnsholt. De subliniat faptul că danezii îşi permit să aibă un stadion cam cât cel din Copou, cu 10 000 de locuri, la o populaţie de circa 20 000 de locuitori, de 20 de ori mai mică decât a Iaşului!

Plecat la drum din Liga a IV-a, echipa oraşului Farum a ajuns în 11 ani în primul eşalon al Danemarcei. Încă de la prima apariţie, Farum BK a urcat pe podium (locul III), prinzând şi viza pentru Cupa UEFA. Un scandal a dus clubul la un pas de faliment şi a generat reorganizarea lui, care a preluat numele regiunii Nordsjaelland, unde este situat Farum. Deşi „tigrii”, cum sunt cunoscuţi adversarii ieşenilor, au mai cunoscut şi alte momente zbuciumate, ei au reuşit să joace doar în primul eşalon, să câştige campionatul Danemarcei (2012) şi Cupa Danemarcei (2010, 2011) şi să bifeze şapte prezenţe în cupele europene, inclusiv una în grupele Champions League.

Al doilea joc tare al Iaşului din această perioadă va avea loc duminică, cel mai probabil de la ora 10:00, în compania Dinamo Kiev, nume de referinţă în fotbalul european. Fondat în 1927, clubul a jucat din 1936 numai în primul eşalon din URSS şi, din 1989, Ucraina. Gruparea care are un stadion cu o capacitate de peste 70 000 de locuri, are un palmares impresionant: 13 titluri de campioană şi 9 cupe în URSS, 16 titluri de campioană şi 13 cupe în Ucraina, două Cupe ale Cupelor  (1975, 1986), o Supercupă a Europei (1975). Dinamo a dat şi câştigători ai Balonul de Aur, Oleg Blohin (1975), Igor Belanov (1986), un alt fotbalist lansat la Kiev, Andrei Şevcenko, câştigând şi el trofeul amintit în 2004, când juca la AC Milan. Omul de referinţă din istoria clubului din Kiev este regretatul Valeri Lobanovski, care a jucat la Dinamo între 1957 şi 1964 şi a antrenat echipa din 1973 până în 2002, cu excepţia unor perioade în care a lucrat la naţionalele URSS, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit.

Acum, Dinamo Kiev este pregătită de Mircea Lucescu, care a preluat echipa în iulie 2020, la finalul sezonului 2020-2021 reuşind eventul. Campionatul Ucrainei, bulversat de război în stagiunea trecută, se derulează cu probleme şi în acest sezon în care Dinamo ocupă locul III, cu 30 de puncte din 15 partide. În frunte sunt Dnipro (35 de puncte din 14 meciuri) şi Şahtar Doneţk (30 de puncte din 13 jocuri).

Săptămâna viitoare, Politehnica vrea să dispute alte două meciuri amicale. Marţi, Iaşul se va confrunta cu FC 08 Homburg, echipă clasată pe locul IV într-una din cele cinci serii ale Ligii a IV-a din Germania. Totodată, se mai caută un adversar pentru un alt test, dorit a se juca miercuri, cu o zi înainte de finalul cantonamentului. 

Comentarii