FOTBAL – Politehnica a rămas fără Buturugă. Mâine vine un jucător care are mari şanse de a semna cu Iaşul

sâmbătă, 10 iunie 2023, 01:50
2 MIN
 FOTBAL – Politehnica a rămas fără Buturugă. Mâine vine un jucător care are mari şanse de a semna cu Iaşul

Politehnica Iaşi încheie astăzi programul primei săptămâni de antrenament din această vară, antrenorul Leo Grozavu acordându-le o zi liberă, mâine, elevilor lui.

Jucătorii vor reveni la pregătire luni, atunci când va lucra pentru prima dată în Copou albanezul Sabah Kerjota, despre a cărui sosire în Iaşi v-am anunţat în exclusivitate. Atacantul lateral dreapta, care va împlini 22 de ani pe 14 august, este aşteptat mâine în Copou. Pentru Kerjota, despre care se spune că are mari şanse de a semna cu Politehnica, este prima experienţă în afara Italiei, unde a jucat la mai multe echipe din eşaloanele inferioare, Clitunno, Ancona, Montefano şi Vigor Senigallia.

De luni va lucra la capacitate maximă şi prima achiziţie a verii, fundaşul stânga Sorin Şerban, care era aşteptat aseară în Iaşi, iar azi urma să facă o alergare uşoară. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract pe trei ani cu Poli, după ce şi-a reziliat acordul pe care-l avea cu FCSB.

În ceea ce-i priveşte pe jucătorii aflaţi în probe, Politehnica a renunţat la Cazimir Buturugă, mijlocaşul central în vârstă de 19 ani format la Stuttgart, care a mai trecut şi pe la alte cluburi din Germania, Erzgebirge Aue şi Reutlingen.

În schimb, continuă să fie testaţi jucătorul de bandă stângă Bogdan Marian (19 ani, format de Watford, venit de la Rushden & Diamond – Liga a VIII-a engleză), mijlocaşul ofensiv Andrei Alexandru David (20 ani, format de Fiorentina şi venit de la Aglianese – Liga a IV-a italiană) şi mijlocaşul brazilian Leondardo de Oliveira Silva (27 ani, Athletic Club Minas Gerais – Liga a IV-a braziliană). 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii