FOTBAL: Thriller la Braşov: arbitraj controversat, gafe mari şi un gol egalizator al gazdelor în prelungiri

luni, 14 noiembrie 2022, 02:50
7 MIN
 FOTBAL: Thriller la Braşov:  arbitraj controversat, gafe mari şi un gol egalizator al gazdelor în prelungiri

Arbitraj controversat, gafe mari şi un gol egalizator al gazdelor în prelungiri, după o repriză secundă de uitat pentru Poli

 

FC Braşov – Politehnica Iaşi 2-2 (0-1), în etapa a XIV-a a Ligii a II-a de fotbal.

Braşov: Micu – Lascu (’80 Mbombo), M. Burlacu (’89 Şaim Tudor), Fustar, T. Oltean (’80 Mitrov), Dumbravă – D. Spătaru (’89 Lambrinoc), R. Lazăr, Izata – Angelov, Chică-Roşă. Antrenor: Dan Alexa.

Iaşi: Jankov – Martac, Lică, Plămadă, Ştefanovici – Vaşvari, Marchioni (’69 Fosu-Mensah; ’89 Tincu) – Dumitru, Roman, Hlistei (’89 Kouadio) – Harrison (’69 Tomczyk). Antrenor: Leo Grozavu.

Cartonaşe galbene: Lazăr (’17), Fustar (’45) – Jankov (’53), Ştefanovici (’64, ’85), Kouadio (‘90^1).

Eliminat: Ştefanovici (’85).

Arbitri: Vladimir Nagy; Erchian Ionus, Gabriel Neagu.

 

0-1, min. 28: arbitrul a acordat foarte uşor penalty după un duel Oltean – Dumitru, Vaşvari a transformat;

1-1, min. 55: Spătaru s-a distrat pe flancul stâng după un corner, a centrat spre bara a doua, iar Lazăr, nemarcat, a reluat cu capul, de la 6 metri;

1-2, min. 74: Vaşvari a şutat de la aproape 30 de metri, nu grozav, mingea a muşcat terenul, iar Micu a gafat elementar, respingând-o în poartă;

2-2, min. 90^4: Chică-Roşă, cu un şut de la circa 25 de metri, Jankov respingând mingea insuficient de hotărât pentru a o scoate în afara cadrului porţii.

Politehnica Iaşi nu a reuşit sâmbătă să se impună pe terenul unei echipe limitate, cu mari probleme financiare, ameninţată cu depunctarea, care a plătit un singur salariu jucătorilor săi în acest sezon. Mai mult, ţinând cont de modul în care a curs actul secund, Poli se poate considera norocoasă că a obţinut un punct în faţa unei formaţii care în vară a jucat barajul pentru evitarea retrogradării în Liga a III-a. Asta chiar dacă trupa antrenată de Leo Grozavu a condus de două ori şi a fost egalată în prelungiri.

Prima repriză, în care lipsa spectacolului a fost oarecum compensată de dăruirea celor două echipe, a fost echilibrată, lucru confirmat şi de statistică: 6-5 la şuturi, 1-3 la încercări pe poartă, 1-2 la cornere, 1-1 la ocazii mari, care au fost semnate de Chică-Roşă (min. 15 – Jankov a avut o intervenţie de excepţie, care a blocat deschiderea scorului după o reluare de la 7 metri) şi Harrison (’44 – şut pe lângă, de la 9 metri). Diferenţa s-a făcut ca urmare a faptului că arbitrul a considerat că reducerile de Black Friday se aplică şi la cerinţele necesare acordării unui penalty, un duel normal în careul gazdelor dându-i posibilitatea lui Vaşvari să înscrie de la punctul cu var.

Deşi avea în faţă un adversar abordabil, al cărui căpitan, Fustar, părea că juca având doi saci de cartofi în spinare, Poli a căzut total, inexplicabil, la pauză. Braşovul a profitat şi a dominat net primul sfert de oră din actul doi, trimiţând Iaşul în corzi. Gazdele au avut o bară (Chică-Roşă – min. 49), un gol (Lazăr – min. 55), alte două şuturi, între care ocazia lui Lascu (’60 – Jankov a respins), şi două cornere, în timp ce Poli a fost zero în atac. Iaşul s-a trezit după iureşul gazdelor, Lică (’62) a trimis din lateral stânga, iar Vaşvari a marcat contrar cursului jocului, în minutul 74, cu largul concurs al lui Micu.

Reuşita de 1-2 a generat un nou sprint consistent al ardelenilor, care au controlat cu autoritate ultimul sfert de oră al partidei. După ce Angelov (’76 – intervenţie Jankov), Chică-Roşă (’77) şi Lazăr (’83) nu au reuşit egalarea, aceasta a apărut la ultima fază, într-un moment în care Poli mai avea nouă jucători pe teren. Asta pentru că Ştefanovici fusese eliminat în minutul 85, iar Lică ieşise de pe teren cu câteva secunde înainte de reuşita lui Chică-Roşă, ieşeanul călcând strâmb după un duel aerian. Golul egalizator a mai adus un strop de firesc într-un joc în care cifrele reprizei secunde au fost înfiorătoare pentru Poli: 13-2 la şuturi, 1-0 la bare, 5-2 la încercări pe poartă, 7-0 la şuturi în afara porţii, 4-0 la ocazii şi 6-0 la cornere!

 

Arbitraj criticat de toată lumea

 

^ Originar din Mihăceni (Alba), arbitrul Vladimir Nagy a reuşit performanţa de a nemulţumi pe toată lumea. În prima repriză, Nagy a acordat foarte uşor penalty-ul din care Poli a deschis scorul şi nu a dictat repetarea execuţiei de la 11 metri, deşi mai mulţi ieşeni intraseră în careu înainte de şutul lui Vaşvari. Şi alte decizii au produs nervi mulţi în tabăra braşoveană, în minutul 34, când Dumitru trebuia avertizat, atât Dan Alexa, cât şi secundul său, Ştefan Grigorie (fost jucător la Poli) explodând şi luând “galbene”. Apoi, în minutul 40, la un duel în careu Lică – Chică-Roşă, gazdele au considerat că trebuiau să primească penalty. Preşedintele braşovenilor, Marin Mitran, a acuzat şi că s-au acordat doar trei minute de prelungire. Şi oaspeţii au fost supăraţi.

Poli a considerat că Ştefanovici a primit gratuit al doilea cartonaş galben şi că Lică a fost faultat înainte de golul din prelungiri. Ieşenii au mai susţinut şi că Nagy putea să dea în primul act “roşu” direct la “galbenul” lui Lazăr, care l-a atacat dur pe Vaşvari. Ultimul a comentat la final: “Nu am văzut faza penalty-ului. Lazăr trebuia eliminat, iar Ştefanovici nu trebuia eliminat”. ^ Alexa a fost eliminat după golul de 2-2, pentru că a intrat în teren şi a sărbătorit reuşita. ^ La meci a asistat şi antrenorul Marin Barbu, care a lucrat în trecut şi în Copou. Director tehnic al Centrului de Copii şi Juniori Sepsi Sfântu Gheorghe, cel care este poreclit “Magiun” a fost însoţit de Attila Hadnagy, directorul general al grupării din Covasna. În tribune a fost şi fostul internaţional Gabriel Tamaş, care e tentat ca după despărţirea cu cântec de Petrolul Ploieşti să revină la echipa oraşului natal, Braşov.

^ Dacă la Iaşi există o singură Poli, născută în 2010, care are dreptul de a folosi însemnele grupării de tradiţie, înfiinţată în 1945, la Braşov lucrurile sunt mai complicate. Sub Tâmpa există două echipe, cea de Liga a II-a, finanţată de Primăria locală, şi una de Liga a III-a, SR Braşov, pe care mulţi o consideră continuatoarea grupării de tradiţie a oraşului ardelean. ^ Rezerve neutilizate la oaspeţi au fost Brînză, Finica, Fr. Cristea, Del Priore şi Anton. ^ Oaspeţii au fost încurajaţi de un grup consistent de suporteri, veniţi din Iaşi, care au dominat cu autoritate fondul sonor. ^ Leo Grozavu nu a fost la conferinţa de presă de după meci, ziariştii braşoveni susţinând că ofiţerul de presă al Politehnicii a anunţat că tehnicianul e răguşit. Totuşi, imediat după joc Grozavu a vorbit bine, la Digi Sport: “Am văzut şi penalty-uri acordate fără să fie nimic. La noi nu pot comenta penalty-ul, că nu l-am văzut. Noi am fost echipa care a încercat să joace, am avut ocazii multe. Braşovul doar ne-a călărit, nu a practicat un fotbal de calitate. Au pus multă presiune pe arbitru şi efectele s-au văzut. Totul în repriza a doua a fost într-o singură direcţie. Nu meritam al doilea galben la Ştefanovici, iar la Lică, înainte de golul egalizator, a fost fault clar”. ^ Dan Alexa, care i-a spus la final preşedintelui Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Şfaiţer, că a fost cel mai bun atacant al Iaşului, aluzie la calitatea arbitrajului, a declarat: “Am fost mai buni, am controlat jocul, mai ales în repriza a doua, când am avut multe situaţii. Iaşul n-a avut nimic. S-a făcut puţină dreptate că am egalat la final. Dacă aş vorbi ce cred despre arbitraj ar fi nenorocire! E incredibil ce manieră a avut, a fost un penalty uşor”. ^

În etapa a XIV-a a Ligii a II-a de fotbal s-au mai înregistrat rezultatele: Chiajna –Steaua 0-1 (0-0), Unirea Constanţa – Ciuc 1-2 (1-0), Şelimbăr – Slatina 0-0, Poli Timişoara – Metaloglobus 1-2 (0-1), Progresul – Ripensia 1-1 (1-0), Viitorul Pandurii – Slobozia 0-4 (0-2), Dej – Buzău 2-3 (1-2), Dinamo – Dumbrăviţa 4-1 (0-0). Ultima dispută a rundei, Oţelul – Baia Mare, are loc mâine, de la ora 20:30.

Pe podiumul clasamentului se află Steaua (32 de puncte), Slobozia (28p) şi Ciuc (25p). Ultimele trei poziţii care duc în play-off sunt ocupate de Poli Iaşi, Buzău şi Dej, toate cu 25 de puncte. Tot 25 de puncte ar putea să aibă şi Oţelul, care e pe VII, dacă gălăţenii vor trece marţi de băimăreni.

Colaj FOTO: liga2prosport.ro

Comentarii