(FOTO) Coliziune brutală între un autobuz şi o maşină: cel puţin trei persoane au murit

vineri, 12 ianuarie 2018, 21:00
1 MIN

Cel puţin trei persoane au murit şi 45 au fost rănite, vineri, după o coliziune între un autobuz şi o maşină, care a avut loc la Horomerice, localitate situată la nord-vest de Praga. Cinci dintre răniţi sunt în stare gravă, relatează AFP.

“Coliziunea s-a soldat cu trei morţi, o femeie care conducea maşina şi două persoane care se aflau în autobuz”, a declarat Monika Schindlova, purtător de cuvânt al poliţiei.

Accidentul a avut loc la ora 15.00 GMT. Printre răniţi se numără şi mai mulţi copii, iar doi sunt în stare gravă, cu răni la cap. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Praga. Autobuzul aparţine firmei private Arriva şi făcea curse între Praga şi localitatea Holubice.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii