Franţa a bătut cu greu Peru şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale

joi, 21 iunie 2018, 19:27
1 MIN
 Franţa a bătut cu greu Peru şi s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale

Franţa s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, joi, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa statului Peru, la Ekaterinburg, în etapa a II-a a Grupei C. Golul a fost marcat de Mbappe '34.

Peruanii au pierdut mingea în jumătatea proprie, Pogba i-a pasat în careu lui Giroud, care a şutat la poartă. Mingea a fost deviată de un fundaş peruan şi a descris o traiectorie peste portarul Gallese, iar Mbappe a împins balonul în poarta goală.

La 19 ani şi 183 de zile, Kylian Mbappe a devenit cel mai tânăr fotbalist francez care marchează la un turneu final. Au evoluat următoarele echipe: Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez – Kante, Pogba (Nzonzi '89) – Mbappe (Dembele '75), Griezmann (Fekir '80), Matuidi – Giroud. Selecţioner Didier Deschamps.

Peru: Gallese – Advincula, Rodriguez (Santamaria '46), Ramos, Trauco – Aquino, Yotun (Farfan '46) – Flores, Cueva (Ruidiaz '82), Carrillo – Guerrero. Selecţioner Ricardo Gareca.

Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed (Emiratele Arabe Unite).

Până în prezent, în această grupă s-au mai disputat partidele:

Franţa – Australia, scor 2-1;

Danemarca – Peru, scor 1-0;

Danemarca – Australia, scor 1-1.

Franţa a acumulat şase puncte, fiind urmată de Danemarca – 4 puncte, Australia – un punct şi Peru – 0. Peru este eliminată de la turneul final. Marţi, vor avea loc ultimele două partide din această grupă, Danemarca – Franţa şi Australia – Peru.

Comentarii