Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol

joi, 26 ianuarie 2023, 09:59
1 MIN
 Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol

Deşi încă luptă în justiţie cu autoritatea Indiană pentru pieţe şi concurenţe după amenda primită, Google a decis, totuşi, să facă mai multe concesii în ceea ce priveşte condiţiile pe care le impune producătorilor smartphone-urilor cu Android şi utilizatorilor.

Google anunţă o serie de concesii legate de Android, menite să facă pe plac autorităţilor din India, care au luat în vizor compania americană.

Printre concesiile care vor intra în vigoare de luna viitoare se numără libertatea de a alege motorul de căutare în momentul configurării unui telefon nou, după modelul aplicat deja în Europa.

O altă concesie importantă priveşte serviciile de plată. Dezvoltatorii vor putea alege ca plăţile pentru produsele şi serviciile digitale să fie operate de alte servicii de plată. În funcţie de comisionul pe care Google decide să-l aplice aici, autorităţile locale ar putea veni cu noi obiecţii împotriva gigantului american.

În fine, va fi permisă licenţierea individuală a aplicaţiilor preinstalate – până acum, Google obliga producătorii de smartphone-uri să preinstaleze o serie întreagă de aplicaţii ale companiei.

În luna octombrie a anului trecut, Google a fost acuzat în India că abuzează de poziţia dominantă pe care o are pe piaţa sistemelor mobile de operare. Autoritatea locală a decis amendarea Google cu 161 de milioane de dolari şi a cerut schimbări.

Interesant este că, în timp ce anunţă aceste concesii, Google luptă în justiţie împotriva deciziei autorităţii locale pentru pieţe, unde a făcut apel.

Comentarii