Greu, dar binele învinge

La 30 de ani de la proclamarea Independenţei sale Republica Moldova este condusă în acest moment de către un preşedinte, un guvern şi un parlament majoritar proeuropean. După deceniile de oscilare între Est şi Vest, Chişinăul pare astăzi mai mult ca niciodată pornit spre Europa încheind astfel lenta tranziţie post-sovietică. 

Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără un fenomen de transformare culturală datorat, în mare parte, capitolului dureros al emigrării unei importante părţi a populaţiei aflată în căutare de locuri de muncă mai sigure şi mai bine plătite. Cu timpul, moldovenii plecaţi să muncească peste hotare au văzut cu ochii lor că în Vest, faţă de Moscova – tradiţionala destinaţie iniţială – câştigurile sunt mai sigure, condiţiile de viaţă sunt net superioare, sistemul educaţional sau de sănătate este mai performant. Mai mult decât atât, moldovenii au găsit în Vest ceea ce la Moscova nu putea să existe: libertatea de gândire. Încetul cu încetul moldovenii au început să îndrăznească să îşi dorească să revină acasă, în Moldova, şi să-şi transforme ţara lor după modelele ţărilor în care au învăţat că se poate trăi şi mai bine.

Actualii conducători ai Republicii Moldova ştiu foarte bine că un drum ce aparent se anunţă uşor, bazat pe o zdrobitoare majoritate pro-europeană, va fi în realitate unul greu şi plin de capcane. Aşteptările populaţiei sunt mari şi presante, proeuropenii de peste Prut neavând voie să greşească. Rusia stă la cotitură, ştiind foarte bine că un eşec al actualei conjuncturi politice va genera o dezamăgire totală în societate, revigorând astfel din punct de vedere electoral socialiştii, comuniştii sau cine ştie ce alt partid va mai inventa Kremlinul pentru Chişinău pentru atunci când va fi cazul să intervină făţiş în viaţa politică moldovenească. Pe de altă parte, Republica Moldova este sprijinită în acest moment, parcă mai mult ca niciodată, de către România, Uniunea Europeană şi SUA, principalii săi parteneri externi. România şi-a anunţat deja intenţia de a oferi un nou Acord de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, bani care să ajute în principal la dezvoltarea educaţiei, sănătăţii şi a infrastructurii energetice. Uniunea Europeană a pregătit pentru Republica Moldova un program de susţinere în valoare de 600 de milioane de euro, în timp ce Statele Unite ale Americii (care au susţinut până acum cu peste 1 miliard de dolari o mulţime de proiecte şi reforme în Republica Moldova) sunt gata să ajute din nou, financiar, dar şi cu expertiză.

Imediat după investirea noului Guvern, Rusia – într-un gest teatral – l-a trimis într-o vizită „de lucru” la Chişinău pe Dmitri Kozak, adjunctul administraţiei de la Kremlin şi autorul celebrului plan eşuat de federalizare a Republicii Moldova. Ziariştii de la Chişinău spun că scopul propriu-zis al vizitei înaltului oficial rus a fost mai puţin „discutarea temelor prioritare ale agendei bilaterale moldo-ruse”, cât întâlnirea de taină avută după aceea de Kozak la Ambasada Rusiei cu Igor Dodon şi Vladimir Voronin unde, se pare, emisarul lui Putin ar fi bătut cu pumnul în masă şi ar fi întrebat unde sunt toţi banii pe care Rusia i-ar fi investit în alegerile prezidenţiale şi parlamentare, alegeri pierdute glorios de socialiştii lui Dodon şi comuniştii lui Voronin. Cu alte cuvinte, semnele arată că lui Dodon i s-a cam terminat timpul acordat de către ruşi pentru a fi în fruntea Partidului Socialiştilor. Lucru rău, de altfel, pentru proeuropenii de la Chişinău, fiecare zi în care Dodon apărea în spaţiul public oferindu-le lor, prin contrast, credit din partea alegătorilor.

Atunci când Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate au câştigat alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare, unul dintre angajamentele lor a fost acela al încurajării diasporei moldoveneşti să se întoarcă acasă, în Republica Moldova. Paradoxal, odată cu intrarea în funcţie a noului Guvern, fenomenul migraţiei a început să dea semne din nou că este în creştere, doar că de această dată din Republica Moldova nu mai pleacă peste hotare cei care sunt în căutarea unui loc de muncă mai bun. Astăzi este vorba despre un altfel de migraţie (de altfel am avut şi noi acest fenomen în România), rând pe rând tot felul de infractori – de la cei mai mărunţi până la cei mai veroşi – luându-şi tălpăşiţa pentru a se ascunde de noile autorităţi de peste Prut în ţări cât mai îndepărtate. Pe deoparte acesta este un semn îmbucurător, care dovedeşte că mesajul anticorupţie al proeuropenilor a fost credibil nu doar pentru alegători, ci şi pentru infractori. Pe de altă parte, însă, acesta este momentul primei încercări dificile pentru noua putere de la Chişinău. Pentru a prinde infractorii ai nevoie de procuratură, iar cum actualul Procuror General de la Chişinău este una dintre ultimele moşteniri rămase în funcţie de la Plahotniuc şi Dodon, marii corupţi moldoveni încă trăiesc cu senzaţia că pot trăi liberi în continuare. 

Prima încleştare care se profilează în aceste zile la Chişinău este cea dintre noua clasă politică aflată la conducere şi vechiul Procuror General al Republicii Moldova care nu se dă dus din funcţie, oferindu-le un respiro protectorilor săi. Am trecut şi noi în România prin aceste episoade şi ştim foarte bine că un asemenea război de uzură nu se termină fără a lăsa urme. Însă la final binele învinge, domnii Voiculescu, Dragnea, Năstase, Mazăre, Hrebenciuc şi toţi colegii lor de arest fiind cea mai bună dovadă.