Grupare de proxeneţi, destructurată în urma unor percheziţii domiciliare

miercuri, 07 septembrie 2022, 22:35
1 MIN
 Grupare de proxeneţi, destructurată în urma unor percheziţii domiciliare

Cinci persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate, miercuri dimineaţa, în judeţul Giurgiu, la domiciliile unor persoane bănuite de proxenetism.

Potrivit unui comunicat al IPJ Giurgiu, este vorba de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani şi o femeie de 42 de ani, cu domiciliile în comunele Stăneşti, Daia şi în municipiul Giurgiu.

Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi racolat femei tinere în perioada mai-septembrie şi le-ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, prin identificarea şi punerea la dispoziţie a unor locaţii sau transportarea acestora la diferite adrese.

Ca urmare a exploatării sexuale a acestora, cele cinci persoane reţinute ar fi obţinut foloase materiale. Opt percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Giurgiu, fiind vizate locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu.

SURSA: Agerpres

Comentarii