His Excellency Paul Brummell

Îl mai ascultasem şi cu alte prilejuri pe acest admirabil şi îndrăgit Oaspete de elită al Cetăţii, de pildă, altădată vorbind, mai cu seamă, pe teme politice şi geopolitice, în amfiteatrul „Facultăţii de Dritu“ (cum stă scris pe un drapel cu valoare istorică, păstrat la Muzeul Uni­versităţii), singurul cu balcon din tot Pa­latul de pe Copou. De data asta, ne aflam în Sala Senatului Universităţii, sub privirile, peste vremi, ale marilor patroni-întemeietori, Cuza şi Kogălniceanu, ca şi ale galeriei Profesorilor ce i-au înnobilat prin vocaţie, muncă, maieutică de catedră, dezbatere, laborator, numele, rodul, prestigiul. Păreau a fi, şi ei, în aşteptarea a ceea ce urma să se desfăşoare acolo, sub veghea şi ocrotirea lor, benefice, perene.

În fond, ne aşteptam, noi toţi, auditoriul – potenţial partener de dialog, nu numai în engleză, ci şi în româna excelent vorbită de oaspete, căruia îi place, aşa cum l-am auzit alături de atâţia alţi ieşeni, să-şi aducă aminte de ucenicia sa de românofon, tot de urbea noastră şi de mediul ei academic legată, ne aşteptam, zic, la teme de maxim interes privind Educaţia, structurile şi performanţele ei, relaţia şi raporturile acestora cu viaţa politică, economico-socială, culturală şi civică, abordate din perspectiva unei comparaţii întemeiate nu pe mai abstracte teoretizări, ci decisiv pe experienţe trăite, cu luciditatea, culoarea şi vibraţia lor de neînlocuit, la confesiuni, dezvăluiri şi reflecţii-sinteză a mandatului diplomatic la noi, acum, în pragul iminentei încheieri a acestuia.

Cine s-ar fi aşteptat, eventual, la vreun speech aulic, scrobit sau pedant (doar pentru că l-ar fi ascultat pentru prima oară), în plus şi cu prejudecata unui portret-robot al diplomatului, acela s-ar fi convins foarte repede, încă din start, de neîntemeierea unor asemenea sche­matice anticipări. Un sfert de oră (poate puţin peste) i-a fost suficient pentru a schiţa incitanţi vectori de potenţială dezbatere. Nici aceste ofertate câmpuri tematice nu implicau sugestia unei (întotdeauna contraproductivă, când i se simte rigiditatea) restrictive limitări la ele. Impresie, aşadar, liminară de deschidere autentică, pragmatism al economiei verbale, la polul opus atâtor forme de narcisist răsfăţ wordy, de multe ori propriu tocmai celor care, doar si­mulând „dialogul“, de fapt mor de dragul cuvintelor lor, maladie caricaturală, inevitabil fatală, în special în didactică, tot aşa de „incitantă“ ca şi monotona şi blazata lectură, fie de curs, fie de discurs, în opoziţie fermă, fără să devină şi ostentativă, cu care, iată, se producea debutul dialogului propus.

Efectul fecund şi prompt al acestui stil de abordare s-a văzut cu asupra de măsură: nu­meroase şi dense, substanţiale întrebări, frec­vent asociate unor concise comentarii, apte să situeze nuanţele întrebării, dându-i acesteia un spaţiu-context de rezonanţă. Şcoala de toate gradele în UK (cu durabila faimă a unor celebre Colegii şi Universităţi), sistemul tutorial al coordonării pregătirii de ansamblu, şi nu pe juxtapuse alveole sau felii, legăturile Educaţiei cu dinamica de vârf a cercetării ştiinţifice, ca şi cu nevoile individului studios şi, mai largi, ale societăţii, echilibrul între umanioare şi ştiinţe, văzute drept complementare, nu antagonice, în fine, ataşamentul deschis şi sincer al britanicului românofon pentru ţara noastră şi Iaşi, de loc doar vreo retorică reverenţă de captatio bene­volentiae, toate acestea şi, probabil, destule altele uitate, omise acum de mine, au făcut obiectul unei calde şi inspiratoare dezbateri într-un climat de generoasă şi rodnică recepti­vitate, fără nimic crispat sau fals, atmosferă în egală măsură datorată Oaspetelui şi auditoriului său.

Thank you, Your Excellency Paul Brum­mell!, and come back again and again to Romania and Iaşi as frequently as possible! We are proud to rely un such a Friend of us like you!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru  Ioan Cuza“ din Iaşi, critic şi istoric literar