Femeia stropită cu spirt şi incediată de soţ, operată şi tot în stare foarte gravă, la spital

Iadul din familie s-a transformat în flăcări adevărate. Tânără incendiată de soț

marți, 09 octombrie 2018, 01:56
1 MIN
 Iadul din familie s-a transformat în flăcări adevărate. Tânără incendiată de soț

Ieşeanca de 31 de ani are arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, şansele de supravieţuire fiind foarte mici în astfel de cazuri.

O femeie de 31 de ani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi după ce concubinul a stropit-o cu spirt şi i-a dat foc. Întâmplarea a avut loc în seara de duminică spre luni, iar femeia s-a ales cu arsuri pe aproape toată partea superioară a corpului, în zona feţei, torace şi braţe.

„Pacienta în vârstă de 31 de ani, din Iaşi, a fost adusă în UPU, cu arsuri pe peste 30% din suprafaţa corpului. Aceasta prezenta răni la nivelul feţei, torace şi antebraţe“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Femeia a fost internată în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a spitalului pentru a primi îngrijire de specialitate. Starea femeii este destul de gravă, pentru că se întinde pe o mare parte din corp, crescând astfel riscul infecţiilor.

Aseară, medici au precizat că pacienta cu arsuri a fost operată, fiind intubată şi ventilată mecanic, suprafaţa arsă fiind de 50%, arsuri de gradul 2 şi 3. Starea ei era în continuare foarte gravă. Medicii nu au oferit detalii privind circumstanţele în care a avut loc incidentul.

Comentarii