Ianis, aproape de eliminare

sâmbătă, 14 martie 2020, 02:43
2 MIN
 Ianis, aproape de eliminare

 

Cu fiul lui Hagi introdus de-abia la 0-2, Glasgow Rangers a fost învinsă pe teren propriu cu 1-3 de Bayer Leverkusen și are puține șanse de calificare în sferturi

Formaţia Glasgow Rangers, la care joacă Ianis Hagi, a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-3, de echipa Bayer Leverkusen, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Antrenorul Steven Gerrard nu l-a introdus pe jucătorul român decât din min. 68, imediar după ce chilianul Aranguiz a marcat al doilea gol pentru Bayer. Primul gol al nemţilor, a fost marcat în min. 37 de Havertz, dintr-un penalty acordat cu VAR ca urmare a unui henţ, Edmundson a redus din handicap, în min. 75, la un corner executat de Tavernier, scorul final fiind stabilit în min. 88 de Bailey.Pe reţelele de socializare, fanii scoţieni l-au criticat dur pe Gerrard pentru ţinerea lui Ianis pe banca de rezerve.

Scorul rundei a fost realizat, în deplasare, de Manchester United, 5-0 pe terenul echipei austriece Linzer ASC. Autorii golurilor echipei pregătite de Ole-Gunnar Solskjær au fost: Ighalo (’28), James (’58), Mata (’82), Greenwood (‘90^2) şi Pereira (‘90^3). FC Basel a învins, tot în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Eintracht Frankfurt. Au înscris Campo (’27), Bua (’73) şi Frei (’85). Istanbul Başakşehir a câştigat confruntarea de acasă cu FC Copenhaga, scor 1-0. Golul a fost înscris de Visca, în minutul 88, din penalty. Şahtar Doneţk a depăşit cu scorul de 2-1 echipa Wolfsburg. Au înscris Moraes (’17) şi Antonio (’73) pentru Şahtar, respectiv, Brooks (’48) pentru Wolfsburg. Olympiakos a remizat cu Wolverhampton, la Pireu, scor 1-1. Au marcat El Arabi (’54) pentru gazde şi Neto (’67) pentru Wolverhampton. În minutul 29, de la Olympiakos a fost eliminat Semedo. Partidele FC Sevilla – AS Roma şi Inter Milano – Getafe au fost amânate din cauza coronavirusului. Manşa retur a 16-imilor Ligii Europa era programată la 19 martie, dar partidele din Cupele Europene au fost amânate din cauza problemelor generate de Covid-19.

 

Comentarii