Iarăşi despre preumblările lui nea Măricel pe coclaurii arăbeşti din Dubai

joi, 28 noiembrie 2019, 02:50
2 MIN
 Iarăşi despre preumblările lui nea Măricel pe coclaurii arăbeşti din Dubai

Voi vă daţi seama, stimaţi telespectatori, cam câtă responsabilitate pot ieşenii pretinde de la un personagiu precum nea Măricel, şeful filialei partidoiului, dacă în ziua în care se împart funcţiile în partid, când toţi şefii şi şefuleţii nu mai dorm noaptea ca să prindă un hartan cât mai mare pentru judeţul lui, el îşi ia desaga-n spate şi o şterge în Emirate? 

Oare doar ca să viziteze o ţară pe care de mult visa s-o bifeze, după cum auzim? Că, dacă e aşa, chiar e grav. Neoficial, prin târg se vorbeşte că personagiul ar vrea să negocieze cu ahrabii să ofere aeroportul ieşean companiei de stat de acolo. De ce ar face manevra asta chiar acum, când partidoiul e în corzi? Gurile rele spun că nea Măricel ar vrea să bifeze afacerea asta chiar acum, repejor, până nu se tulbură apele şi cât mai e şef la judeţ, ca să aibă anul viitor caşcaval pentru cele două campanii care se anunţă tare costisitoare. Cam pe la ce sume se va ajunge? Ţineţi aproape, vorba lui Gâdea, şi vorbim într-un episod viitor!

PS: Veştile venite aseară târziu cu ultimul avion dinspre Bucureşti zic că nea Măricel aproape că a şi bătut palma cu arăbeţii, pentru predarea aeroportului ieşean. La cât se va ridica oare afacerea asta? Haideţi, ca să fim bine înţeleşi: vă referiţi la para’ndărăt, sau la para’nainte? Căci, vorba analistilor, e mare diferenţă între euro şi dolari…

Ce are cutremurul din Albania cu orientarea lui Peni Hill

Apropo de jocurile de la partidoiul ieşean, haideţi să vă mai spunem una scurtă dar vioaie, dar de la filiala pe muniţip. Cică electricianul şef Mariusel este văzut în ultima vreme cam des dând târcoale pe la cabinetul lui Peni Hill de Bahlui. Ba mai mult, zice-se că la ziua edilului şăf, de sfântul cu pricina, electricianul şăf a fost văzut cu cadouri pe acolo chiar de două ori, o dată dimineaţa şi o dată mai după chindii, unii zicând chiar că pe seară a fost şi la chermeză cu fanfabeţii şi nebacaloreaţii lui Peni. Ce să însemne oare asta? Păi, să aibă oare vreo legătură cu cutremurul de alaltăieri noapte din Thumanë, în Albania? Că, nouă cel puţin, aşa ne pare…

PS: Hopaa – ieri, Peni Hill a fost văzut îmbarcându-se în avionul de Bucureşti. La praznic sau la împăcăciunea dinaintea măritişului?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii