Idei în spaţiu

E adevărat, nu-ţi trebuie decât o idee, una foarte bună, una inspirată, apoi restul vine de la sine. Toate porţile ţi se pot deschide ca la comandă, toate braţele celorlalţi şi toată admiraţia vor fi ale tale. Şi toată bogăţia. Totul, chiar tot ce ţi-ai dorit poate veni la tine într-o noapte. Dacă eşti fericitul care a născocit o idee genială. În majoritatea domeniilor e la fel. Mai mult nici nu trebuie făcut pentru că atunci când ideea e bună lucrurile se aşază singure la locul lor, e o regulă nescrisă care funcţionează întotdeauna. Asta înseamnă de fapt genial, ceva ce aparţine de sfera celestă a perfecţiunii care îşi caută singur locul printre stele.

De foarte multe ori, de cele mai multe ori, o idee genială poate rezolva probleme grave, poate salva vieţi, poate uşura munca oamenilor, poate aduce prosperitate, fericire, sănătate, şi tot ce trebuie să facem e să o descoperim. Dar cum? Cine poate şti cum se pot descoperi ideile mai repede? Unele vin din întâmplare, altele după cercetare îndelungă, altele se lasă aşteptate în van. Unii sunt prea închişi ca să le poate vedea, alţii sunt prea deschişi şi trec de ele, se uită prea departe… E ca un joc, ca o vânătoare.

Pare la îndemână, simplu, atât de simplu, şi chiar este, dacă eşti inspirat, dacă ideea vine singură şi nu după ani de zile de cercetări şi încercări greşite. Şi este pe atât de frustrant când ştii că există acolo undeva, îţi stă pe marginea minţii, dar nu o poţi apuca. Nu poţi face o regulă despre cum vin ideile bune pentru că de cele mai multe ori apar numai atunci când vor ele, în moment de oboseală cruntă, când conştientul este adormit, sau în stare de euforie. Aproape niciodată din luciditate. De ce oare? Roata, focul, arcul cu săgeţi, catapulta, acul de cusut, maşina de scris, scobitoarea, punga de plastic, motorul cu ardere internă, computerul, Internetul, Facebook-ul, iphone-ul, zborul în spaţiu, maşina electrică, aplicaţiile pe telefon, aproape toate au pornit de la o idee a cuiva la beţie.

E atât de frustrant secolul ăsta tocmai pentru că îţi dă senzaţia că totul poate fi al tău într-o pocnitură de degete. Din cauza Internetului care face ca totul să pară foarte aproape, ai cel mai mult impresia că, dacă a-i avea o idee bună, viaţa ta s-ar schimba într-o zi. Pentru că astăzi se caută cel mai mult ideile geniale şi sunt plătite bine de tot. Şi apar în fiecare clipă, parcă zumzăire la tot pasul. Şi fiecare ar fi putut fi a ta pentru că sunt atât de simple, atât de evidente. E clar că poţi şi tu avea una, măcar una… Îţi fac în ciudă ca o vecină de la blocul alăturat ce se preumblă goală prin dreptul ferestrei în fiecare seară. O vezi, ştii sigur că există, dar nu poţi pune mâna pe ea… Şi mai simţi că acum e momentul, dar vai, nu ai inspiraţia, şi o lungeşti prea mult. Astfel momentul trece, iar într-o seară observi că la geamul vecinei apare un alt bărbat, şi atunci ştii că totul s-a terminat. Ideea ta a fost descoperită şi concretizată de altcineva. Şi începe o nouă căutare, o nouă speranţă, o altă fereastră…

Sunt absolut convins că ideile geniale sunt acolo undeva, toate. De parcă ar pluti ca nişte asteroizi în jurul nostru, al fiecăruia dintre noi. Sau ca într-un ocean. Cu ajutorul creierului noi avem posibilitatea să le pescuim. Creierul este undiţa noastră de idei divine. Dar cert este că niciuna nu vine în afara contextului. Întotdeauna sunt înlănţuite una de alta, altfel nu pot avea nicio finalitate, sunt doar nişte vise răzleţe şi atât. E posibil ca diferiţi oameni să fi avut la un moment dat în istorie idei despre comunicarea la distanţă, despre zborul în spaţiu, despre Internet, dar niciunul nu le putea pune în practică pentru că trebuiau să fie altele mai mici, dar la fel de importante, care şi ele trebuiau descoperite pe rând înaintea ideii tale.

Ei, bine, după această introducere extrem de lungă, trebuie să vin cu adevăratul conţinut al acestui articol: ideea mea genială. Am urmărit, ca restul lumii de altfel, ştirea cu lansarea maşinii electrice a lui Elon Musk de la SpaceX în spaţiu. Cred că ştiţi despre ce e vorba, cea roşie, decapotabilă, cu un manechin la volan cu cască de cosmonaut, cu inscripţia “Făcut pe Pământ de oameni” şi placă pe bord cu “Nu te panica!”. Cea trimisă spre orbita lui Marte, dar care va merge mai departe în derivă prin spaţiu…

E o idee genială? Poate la prima vedere nu pare, ba chiar sună mai degrabă a nonsens sau prostie, dar eu cred că este genială pentru că deschide un orizont nou. Eu unul m-am frământat o noapte întreagă pentru că ştiam că trebuie să mai fie ceva legat de maşina aceea, trebuie să urmeze şi alte lucruri care să plutească în spaţiu trimise de noi, oamenii. Şi, mai mult decât atât, trebuie să fie şi ceva românesc trimis acolo. Ceea ce mă enerva cel mai mult este că îmi stătea pe limbă.

Am căutat pe Internet şi am descoperit că România are propria ei agenţie spaţială numită ROSA (Romanian Space Agency), în cazul în care nu ştiaţi. Această instituţie are o mulţime de proiecte în derulare, dar din păcate, niciunul cu vreo lansare în spaţiu. Ceea ce mi se pare destul de ciudat pentru că o agenţie spaţială cam cu asta ar trebui să se ocupe, nu? Ei bine, ideea mea genială tocmai aici bate, să facem noi, românii, o bază spaţială de trimis tot felul de lucruri în afara Terrei. Lucruri de care oamenii nu mai au nevoie sau pe care le consideră importante şi vor prin acest gest să transmită un mesaj universului. Eu, de exemplu, mi-aş trimite bicicleta, sunt sigur că altul şi-ar trimite papucii de casă, telefonul sau inelul de logodnă, sau diploma de bacalaureat ori de licenţă, sau chiar de doctorat… Universul e atât de mare, încât, dacă am trimite toate lucrurile de pe Pământ acolo, nu s-ar schimba nimic în el, absolut nimic. Deci e o afacere garantată şi pe termen nelimitat.

Această bază spaţială să nu fie a statului, să fie pe acţiuni cumpărate de cetăţeni ca la Dracula Park, Cuminţenia Pământului, Catedrala Neamului şi altele asemenea. Eu nu vreau decât ceva simbolic, 20%… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist