Încă o veste proastă azi pentru omul de afaceri Cristin Zămosteanu

marți, 04 august 2020, 14:15
1 MIN
 Încă o veste proastă azi pentru omul de afaceri Cristin Zămosteanu

Decizia de ultimă oră în dosarul dezvoltatorilor imobiliari.

Curtea de Apel Iași a decis ca omul de afaceri Cristin Zămosteanu și angajații său, Aura Pârvu și Ovidiu Crețu, să rămână în arest preventiv.

Completul format din Adrian Chiriac și Maricica Mititelu a respins contestația formulată de afacerist.

"În temeiul art. 204 rap. la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Creţu Ovidiu, Pârvu Aura Florentina şi Zămoşteanu Cristin, aflaţi în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Iaşi, împotriva Încheierii penale nr. 150/29.07.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 3533/99/2020, încheiere pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpaţii contestatori la plata sumei de 300 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu, astăzi, 04.08.2020", e sentința judecătorilor.

Ca urmare a acestei soluții, cei trei vor rămâne cel puțin 30 de zile în spatele gratiilor.

Comentarii