Politicienii, împinşi de la spate de societatea civilă ieşeană, fac noi angajamente

Încă un pas spre Şoseaua de Centură! Începe proiectul Tronsonului 4, ERA – Nicolina

marți, 28 ianuarie 2020, 03:44
4 MIN
 Încă un pas spre Şoseaua de Centură! Începe proiectul Tronsonului 4, ERA – Nicolina

Lucrările vor începe anul viitor. Unele segmente de drum vor avea mai multe benzi. În intersecţia bd. Poitiers – şos. Bucium va fi construit un pasaj, cu condiţia eliberării unui colţ. În paralel, începe şi proiectul Tronsonului 4, ERA – Nicolina. Pe termen lung, viitoarea variantă ocolitoare ar urma să meargă pe direcţia Ciurea – Slobozia – Dobrovăţ.

Deblocarea proiectului şoselei ocolitoare se face lent. După câteva discuţii purtate anul trecut la Casa Pătrată şi o decizie luată în Consiliul Local, reprezentanţii Primăriei ieşene, ai Consiliului Judeţean, ai Direcţiei Regionale de Dru­muri şi Poduri şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai societăţii civile – care au reuşit să-i aducă pe toţi în jurul aceleiaşi mese – au participat la o nouă reuniune moderată de prefect. De faţă au fost şi doi parlamentari ieşeni, cunoscuţi pentru implicarea în proiectele de infrastructură rutieră, Petru Movilă şi Marius Bodea.

Un studiu de fezabilitate a fost făcut încă în 2007, iar doi ani mai târziu, Primăria s-a angajat să mute sau să conserve utilităţile de pe amplasament. În 2019, acest angajament a fost reînnoit, iar întâlnirea de ieri a stabilit detalii ale acestei proceduri. Chiar dacă studiul de fezabilitate este vechi de 13 ani, el e confirmat printr-un aviz tehnico-economic de către Ministerul Transportu­rilor emis în 2017, ne-a explicat Adrian Covăsnianu, participant la întâlnire împreună cu Cătălin Urtoi din partea asociaţiilor pro-autostradă.

Ocolirea, prin oraş până când vor fi bani pentru alta

Petru Movilă a propus reactivarea ideii mai vechi prin care traseul Centurii Sud era în afara oraşului: „de la Lunca Cetăţuii spre Slobozia, pe teritoriul comunelor Ciurea şi Bârnova, până la intersecţia cu DN 24 Iaşi-Vaslui, îna­inte de cea spre Dobrovăţ. S-ar elimina astfel traficul greu din oraş, desele ac­cidente ale maşinilor de tonaj în Bu­cium, şi ar fi evitată intersecţia aglomerată de la pasajul cu acelaşi nume“.

Până atunci, însă, Primăria şi CNAIR vor semna protocolul de colaborare pentru realizarea Tronsoanelor 3 şi 4 ale centurii, Poitiers-Trei Fântâni şi varianta de trafic uşor ERA-Nicolina, respectiv str. Cicoarei-str. arh. Berindei-şos. Nicolina. Totodată, Primăria îşi asumă relocarea utilităţilor, cu termen de realizare a studiului de fezabilitate în acest sens în termen de patru luni. Ulterior, cel mai probabil la toamnă, va fi reluată licitaţia de atribuire a lucrărilor pentru Tronsonul 3, ceea ce înseamnă că lucrările ar putea să înceapă în 2021. Lansată în iunie trecut, procedura alocă 126 de milioane de lei.

„Ocolirea“ oraşului prin zona urbană este privită sceptic de Adrian Covăsnianu, care a remarcat că, „în condiţiile de trafic actuale, cu celebrele ambute­iaje în zona de sud a municipiului – CUG, Manta Roşie, Bucium – va fi dificilă construirea şoselei de centură“.

La rândul lui, deputatul Petru Movilă a invocat o problemă de legalitate: „odată predate porţiunile de drum Ministeru­lui Transporturilor, mai poate Primăria Municipiului Iaşi să facă studiile de relocare a utilităţilor pe lungimea bd. Poitiers şi a străzii Trei Fântâni?“.

Dacă traseul Dacia-Nicolina, pentru trafic uşor, este chiar uşor de făcut, Tronsonul 3 ridică mai multe dificultăţi. Mai întâi, segmentul de la Lunca Cetăţuii până la intrarea în municipiul Iaşi (drum judeţean) va trebui dublat, de la o bandă la două pe sens. Acest lucru ar urma să se facă prin lăţirea drumului peste şanţurile de scurgere pluviale – care vor deveni astfel subterane.

Ce se schimbă pe cele trei segmente de drum

Bd. Poitiers va fi lărgit la trei benzi pe sens prin îngustarea trotuarelor. În schimb, spaţiile verzi, acolo unde există, în faţa blocurilor, vor rămâne aşa cum sunt. Intersecţia bd. Poitiers-şos. Bucium va fi „rezolvată“ cu un pasaj suprateran, dar e nevoie de eliberarea unui colţ, pentru că e vorba practic de două bifurcaţii unite printr-un segment de cca. 20 metri de drum. Aici, primarul Iaşului şi-a asumat găsirea unei soluţii. În fine, strada Trei Fântâni/ Drumul Hoţilor va rămâne aşa cum e acum, adică o bandă pe sens. Imposibilitatea construirii încă unei benzi este determinată de „pădurea“ de stâlpi de electricitate, unii dintre ei aparţinând Transelec­trica, pentru susţinerea cablurilor de înaltă tensiune.

Comentarii