Încep lucrările la linia de tramvai Iaşi-Dancu. Proiect care include 4 tramvaie

joi, 23 iulie 2020, 01:49
1 MIN
 Încep lucrările la linia de tramvai Iaşi-Dancu. Proiect care include 4 tramvaie

Lucrările de refacere a căii de rulare pe tronsonul Iaşi – Dancu debutează în acest sfârşit de săptămână. CTP a anunţat ieri suspendarea tramvaiului de pe ruta 3b, iar transportul călătorilor pe traseul Dancu – Tătăraşi Nord va fi realizat, începând de astăzi, cu autobuze.

Lucrările pe tronsonul cuprins între Doi Băieţi şi Dancu sunt executate de asocierea Conest – Mari Vila, adjudecatara licitaţiei organizate anul trecut de Primărie.

Cele două companii vor încasa circa 54 milioane lei (inclusiv TVA) pentru reabilitarea căii de rulare (în lungime de 2.460 metri cale dublă), refacerea podului Ciurchi II, construirea a opt staţii, reabilitarea de trotuare (9.350 mp) şi refacerea unor zone verzi (1.775 mp).

Proiectul este finanţat cu fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a proiectului depăşeşte 100 milioane lei, diferenţa de bani reprezentând achiziţia a 4 tramvaie. Vehiculele sunt deja în producţie, fiind parte dintr-un alt contract încheiat de municipalitate cu firma turcă Bozankaya pentru livrarea a 16 tramvaie.

Comentarii