Inconştient: conducea o autoutilitară cu o alcoolemie de peste 2 la mie

miercuri, 03 iunie 2020, 01:58
1 MIN
 Inconştient: conducea o autoutilitară cu o alcoolemie de peste 2 la mie

Un şofer de autoutilitară a fost prins pe străzile din Iaşi beat criţă.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani este din Cluj şi a fost tras pe dreapta de către un echipaj al poliţiei în comuna Miroslava. Acesta avea o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce poate ajunge şi la 2,5 g/l alcool pur în sânge.

„Poliţiştii Secţiei 4 Miroslava efectuează cercetări pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, în urma investigaţiilor s-a constatat faptul că la data de 1 iunie, acesta ar fi condus o autoutilitară pe raza comunei Miroslava, iar la controlul poliţiştilor emana halenă alcoolică. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii