Însemnări adnotate de acum 30 de ani

luni, 12 noiembrie 2018, 02:50
1 MIN
 Însemnări adnotate de acum 30 de ani

Aceste însemnări de acum 30 de ani, pe când eram proaspăt repartizat ca profesor de germană la Zalău, sunt mai toate în germană – deci traduse aici.

Le-am redactat însă cu î din i pentru că aşa se scria pe vremea aceea. De ce le consider demne de-a fi publicate? Păi, fie şi numai pentru a oferi un contrast la ziua de azi, când lucrurile clare de atunci sunt atât de confuze, iar cele confuze de atunci sunt limpezi. În mare…

 

31.08.88, Zalău

Care va să zică, am ajuns cu două zile prea repede. Sau nu? Mîine dimineaţă mă voi duce cu un sentiment neplăcut la care din cele două şcoli? Fiecare din ele vrea să mă aibă în principal pentru sine, iar eu habar n-am unde ar fi mai bine să am „baza”!

Mda, şi mîine împlinesc 27 de ani. 3 ani va trebui să stau aici (dacă nu vine cumva marea schimbare) – voi pleca, deci, când voi avea 30 de ani – unde?

(„Marea schimbare”, iată, avea să vină după nici un an jumate, iar din martie 1990 aveam să fiu „scăpat” bine-mersi din Zalău înapoi la… Iaşi.)

01.09.88, Zalău

În a douăzecşişaptea mea zi de naştere stau singur într-un bar, la un café frappé.

Azi, prima şedinţă, întîlnire de deschidere.

Am fost plăcut surprins de prezenţa unei profesoare tinere care anul trecut a absolvit matematica. Puteai să-i citeşti pe faţă bucuria copilăroasă vizavi de faptul de-a întâlni pe cineva din Iaşi. M-ar fi recunoscut numaidecît, şi-ar fi amintit de mine din cantina Puşkin, apropo, cum mai e mîncarea în Puşkin?, m-a întrebat, printre altele…

 

10.09.88, Z.

Na, poftim! Primul doritor de ore de germană. Şi încă ce doritor: „Dumnealui este medic ginecolog. Are tot ce-i trebuie….!”

(Citat în original, în română deci, din persoana care m-a pus în legătură cu medicul ginecolog şi soţia sa, şvăboaică de prin Satu Mare, a căror fată doreau să înveţe ceva germană, pentru că urmau să emigreze în Germania, ceea ce s-a şi întâmplat încă în 1989, dacă nu mă-nşel. Dar până atunci, da, frate, după fiecare „meditaţie” la germană pentru fata lor, eram invitat aproape invariabil să rămân la cină ori măcar servit cu vreun whiskey ori altă băutură de negăsit prin magazine…)

 

20.09.88

– Asta nu.

– Există vreun motiv?

– Da: nu.

Fragment autentic de discuţie avută azi, 20.09.88 la oficiul poştal cu funcţionarul-vameş pornind de la un număr al revistei studenţeşti Dialog .

(Pe care, dacă bine-mi aduc aminte, n-am avut voie să-l trimit unui prieten de corespondenţă din Germania, pe care-l cunoscusem în 1987 la Iaşi – venise la cursurile de vară. În jurnal atât am consemnat: că era în legătură cu revista Dialog.)

 

03.10.88, Z.

Povestea pîinii

– O juma’ de pîine, vă rog.

– N-avem la liber.

(Însemnare reţinută ca atare în jurnal, deci în limba română – fără alt comentariu. Postând-o pe net, am fost întrebat de cineva aşa: „Adică fărăr cartelă, Mick? Sau cum?“ „Nu mai ţin minte exact“, am răspuns, „parcă trebuia să ai buletin de Zalău – în cazul ăsta – sau de flotant… Cât am stat la Z., cartelă sigur n-am avut, iar aprovizionarea a fost binişor peste ‚normal’, de se venea de la Cluj la cumpărături!”)

 

07.10.88

E cît se poate de interesant că practic nişte oameni străini au încredere în mine. Mă mişcă realmente de fiecare dată cînd mi se povestesc lucruri pe care altfel nu le-ai povesti altcuiva. Aşa şi alaltăieri (după Felice) – de data asta persoana fiind chiar D.!

(Mda. Nu mă întrebaţi cine era Felice şi cine era D.: pur şi simplu nu mai ştiu. Nu le-am consemnat în clar numele de teama vreunui cititor nepoftit al însemnărilor mele.)

 

05.11.88

Există două motive bune care m-au determinat să înlocuiesc hârtia igienică lipsă cu hîrtie de ziar: faptul că nu se găseşte hîrtie igienică şi al doilea motiv, desigur.

 

18.11.88

Catrene îndurerate

I.

Ce strîmt e, doamne, cercul

În care astăzi ne-nvîrtim

Doar cu gîndul netrădîndu-l

Să-l depăşim cumva reuşim.

 

II.

Cînd zilnic simţi că te striveşte

Iar din umbră răul te priveşte

Zilele şi orele cu greu

Îşi capătă un sens în ochiul tău.

(A nu se judeca, vă rog, cele două catrene din perspectivă estetico-literară. Nu sunt altceva decât expresia unui sentiment al vremurilor de atunci. Evident, le-am scris direct în limba română.)

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii