La maşinile Tesla actualizările programelor se fac prin internet

luni, 11 iunie 2018, 07:37
4 MIN
 La maşinile Tesla actualizările programelor se fac prin internet

Cu vreo trei săptămâni în urmă revista americană Consumer Report a scris că nu recomandă clienţilor Tesla Model 3 fiindcă are mari probleme la frânare (la unele teste a frânat OK, dar la altele s-a întâmplat să frâneze chiar mai prost decât o camionetă Ford F-150). Imediat Elon Musk a promis că va rezolva probelma printr-o actualizare a programului ABS. La scurt timp s-a şi ţinut de cuvânt – acum Model 3 frânează chiar mai bine decât în specificaţiile date publicităţii la lansarea modelului. Ca urmare, Consumer Report şi-a revizuit raportul şi acum recomandă Tesla Model 3 pentru achiziţionare.

Update prin internet

Interesant este că maşinile nu au avut nevoie să meargă la vreun service pentru modificările operate la sistemul ABS. Tesla Motors face update-uri software la maşinile pe care le-a produs pe calea internetului (de fapt maşinile Tesla sunt într-o continuă legătură cu fabrica prin internet). Când ajungi acasă conectezi maşina la sistemul wi-fi al locuinţei şi dimineaţa când pleci ai o maşină care frânează mult mai bine, fără să fi fost atinsă de vreo mecanic.

Pe unii însă îi sperie faptul că Tesla Motors poate modifica setările maşinilor folosind internetul. Potrivit publicaţiei "The Verge", un client chiar acuză Tesla i-a încetinit maşina: "Înainte când plecam de pe loc, maşina mea avea factorul  UAUUUU!, pur şi simplu mă lipea de scaun. Acum nu mai are acelaşi demaraj dement". Respectivul îi bănuieşte pe cei de la Tesla că au făcut asta din motive mercantile – acum, fiindcă vând doar Modelul 3 cel mai scump (78.000 $), le-au modificat pe cele deja vândute la un preţ mai mic, să nu fie la fel de grozave. Cam cum fuseseră acuzaţi şi cei de la Apple că, de fiecare dată când lansează un model nou de telefon, cele vechi încep să meargă mai încet. În cazul Apple, până la urmă oficialii mărcii au recunoscut că procesorul era setat, prin software, să înceapă să opereze la viteze mai mici atunci când bateria îmbătrânea şi nu mai opera la parametrii iniţiali.

Ce se mai poate modifica la Tesla prin internet?  Păi, de exemplu, cât la sută din capacitatea bateriei poţi folosi. Tesla a vândut la un moment dat nişte modele un pic mai ieftine, S 60D şi X60 D, care ar fi trebuit să aibă bateriile de 60 KWh, dar ele de fapt aveau baterii de 75 KWh ce fuseseră restricţionate prin soft să poată fi folosite la doar 80% din capacitate. Ulterior Tesla le-a oferit clienţilor posibi-litatea ca, pentru doar 3000 $ în plus, să deblocheze bateriile (deblocare care are loc tot pe calea internetului).

 

Nemţii se tem de Tesla

Publicaţia Handelsblatt a scris recent că mai mulţi producători auto germani au pus mână de la mână, au cumpărat vreo 4 Tesla Model 3 de pe piaţa gri (unde se vând cu sume între 100.000 şi 130.000 $ bucata), le-au dus într-un garaj secret şi le-au desfăcut bucată cu bucată, să vadă din ce şi cum sunt făcute. Ce au descope-rit i-a înfricoşat: maşina are o profitabilitate ridicată. Piesele costă doar vreo 18.000 $, asamblarea mai costă vreo 10.000 $, iar zilele astea Musk le vinde cu 78.000 $ bucata!

De altfel motivul pentru care marii producători auto s-au ferit de maşinile electrice până acum era fix pro-fitabilitatea: în mai 2014 Sergio Marchionne, şeful Fiat Chrysler, spunea că pierde 14.000 $ la fiecare Fiat 500 electric pe care îl vinde.

Paradoxal pe de altă parte însă e faptul că există cel puţin o marcă auto germană care a făcut o gramadă de bani din maşini electrice – în 2009, Daimler Mercedes a investit 50 de milioane $ în Tesla, salvând-o de la faliment. În 2014 Daimler a vândut acţiunile pe care la avea la Tesla cu 780 milioane $ – un profit de 730 mi-lioane $ în doar 5 ani. Şeful Daimler, Dieter Zetsche râdea atunci şi spunea că Daimer Mercedes e prima marcă auto care a făcut bani serioşi din maşini electrice.

Revenind la maşinile Tesla demontate – mai există şi un alt lucru care i-a înfricoşat pe nemţi: au realizat cât de în urmă sunt din punct de vedere tehnologic. Musk şi echipa sa au reuşit cumva, nu se ştie cum, să micşoreze cantitatea de cobalt necesară bateriilor de la 8% la doar 2,8%. Un pas uriaş, în condiţiile în care cele mai importante rezerve mondiale de cobalt sunt în Congo, stat cu  probleme la capitolul stabilitate şi predictibilitate a guvernării.

Tesla este cu câţiva paşi înaintea marilor producători auto şi vom vedea dacă va reuşi să-şi conserve avansul sau dacă nemţii, cu sumele imense pe care le investesc acum în electrificarea automobilelor, vor reuşi să ajungă din urmă.

Comentarii