La treabă, că nu-i timp de pierdut!

joi, 05 mai 2022, 01:43
3 MIN
 La treabă, că nu-i timp de pierdut!

Clarificarea băncii tehnice şi remanierea lotului sunt problemele cele mai importante la Politehnica

Politehnica Iaşi pregăteşte în aceste zile ultimul meci din sezonul 2021-2022 al Ligii a II-a de fotbal. Sâmbătă, de la ora 12:45, Poli se va confrunta în Copou, într-un meci fără nicio miză, cu Politehnica Timişoara. Disputa va pune punct unei stagiuni dezamăgitoare, în care Iaşul a cheltuit enorm (se poate ajunge şi la peste 1,3 milioane euro la final!), pentru a se salva de la retrogradare cu două runde înainte de final. Asta şi pentru că trei echipe, Astra Giurgiu, Dacia Unirea Brăila şi Dunărea Călăraşi, au făcut figuraţie, miza adevărată fiind doar evitarea celuilalt loc retrogradabil şi a barajului.

Cum obiectivul unei grupări care a primit de la Consiliul Local Iaşi în a doua jumătate a anului trecut 1,6 milioane euro şi va încasa circa 2 milioane de euro în acest an nu poate fi altul decât promovarea în campionatul următor, Poli trebuie să se mişte repede pentru a schimba din temelii lucrurile existente acum. Altfel, nu va avea nicio şansă de a fi în prima ligă vara viitoare.

În primul rând, gruparea din Copou trebuie să clarifice situaţia băncii tehnice, şansele de prelungire a contractului actualului antrenor, Costel Enache, fiind, conform tuturor semnalelor din ultima perioadă, infime. Principala variantă vehiculată de înlocuire a lui Enache, Leo Grozavu, este improbabilă, cel care a mai antrenat în Copou nefiind deloc tentat să lucreze în eşalonul doi. Intangibili par a fi şi alţi antrenori mai cunoscuţi, ca Eugen Neagoe sau Laszlo “Gyuszi” Balint, Ilie Poenaru are pretenţii financiare exagerate, iar Mihai Teja este tentat de un contract în străinătate. Din prima ligă liber va fi, aproape sigur, Emil Săndoi, care are probleme la Chindia Târgovişte, din eşalonul doi şi-a creat o firmă bună Adrian Mihalcea, de la Unirea Slobozia, iar dintre cei accesibili ieşiţi din circuit se vorbeşte frumos de Viorel Moldovan, toţi având şanse de a fi pe radarul Politehnicii.

Indiferent de ce decizie va fi luată după ce vor fi analizate toate opţiunile legate de banca tehnică, e limpede că lotul trebuie remaniat total, mulţi jucători dovedind în acest sezon că nu pot face faţă unei campanii de promovare. Până la clarificarea numelui antrenorului, Poli se va despărţi, aproape sigur, de mai mulţi fotbalişti. Cert este că lui Alexandru Stan şi Cristi Puşcaş nu li se vor prelungi contractele, iar Sekou Camara (FOTO), Alexandru Mărieş şi Ştefan Cană se vor întoarce la echipele de unde au fost împrumutaţi, FC Botoşani, CSU Craiova şi FCSB. Apoi, şanse extrem de reduse de a rămâne în Copou le au şi John Kamara, Paul Chiorean şi Robert Asăvoaei, sub semnul întrebării fiind şi Belmin Muratovic, Okan Chatziterzoglou şi Teodor Axinte.

Dacă toţi jucătorii amintiţi vor pleca, Poli va rămâne, exceptându-i pe cruzii Christ Kouadio, Adrian Ilie, Dragoş Ungurenaşu, Cătălin Defta, Ioan Pop, Ionuţ Pelivan sau Alexandru Aftanache, cu cinci fotbalişti, Ianoş Brânză, Tiberiu Serediuc, Florin Plămadă, Francisc Cristea şi Mihailo Plohotniuk, nici aceştia neetalând un nivel extrem de ridicat.

Drept urmare, demararea de urgenţă a unei campanii de transferări intense trebuie să fie prioritatea zero a unui club care scârţâie din toate încheieturile nu numai pe plan sportiv, ci şi pe celelalte direcţii importante, financiar, imagine etc.

 

Comentarii