Legătura păguboasă dintre fotbal şi politică

Sunt destui de mulţi ani de când în Copou muncea Popa, ardeleanul născut la Săvârşin, pe lângă Arad, care a antrenat cinci ani şi jumătate Politehnica Iaşi cea defunctă şi încă o jumătate de an  noua Politehnică inventată de primarul Gheorghe Nichita pentru a salva fotbalul ieşean dintr-un faliment al cărui vinovat era el însuşi. Popa, comparat de mulţi suporteri incandescenţi cu Ştefan cel Mare, n-a fost unul dintre tehnicienii titraţi ai României. Înainte de a veni la Iaşi, s-a remarcat prin talentul de a promova echipe din eşalonul secund, iar după ce şi-a încheiat periplul prin Copou n-a realizat mai nimic în fotbal. Dar era un tehnician priceput, de tip SMURD, care a făcut treabă bună la Iaşi şi s-a ataşat de mica Romă cu şapte coline, datorită şi prieteniei solide cu edilul de atunci. Şi a reuşit să menţină multă vreme pe prima scenă o echipă dependentă, ca şi acum, de drepturile de televizare şi, mai ales, de banii alocaţi de Primărie prin intermediul Fundaţiei Sportului Ieşean.

Nu credem că există cineva care, după atâţia ani, să-i reproşeze ceva lui Ionuţ Popa. Pe vremurile acelea, contestatarii erau destui. Când echipa mergea bine, toată lumea îl compara cu “Ştefan cel Mare”. Când echipa mergea prost, i se cerea “demisiaaaa”. Dacă pleca şi lucrurile nu se aşezau, se auzea pe la răstimpuri “Să vină Puoooopaaa”, de parcă “Puopaaa” era un bibelou de porţelan să-l iei  între degete de la Arad şi să-l muţi în Copou, chiar dacă ultima dată fusese mătrăşit de prietenul său, în cârdăşie, cu un alt Ionuţ, specialistul în “New Dinamos”!. În fine, comportamentul său spumos şi hâtru a contribuit şi el pe lângă calitatea de a fi cel mai statornic antrenor de primă ligă, la popularitatea ieşită din comun a profesorului Ionuţ Popa la Iaşi.

Din păcate, tocmai de activitatea sa la echipa de fotbal din dealul Copoului se leagă şi una dintre puţinele "bube" ale sale. Într-un an de restrişte şi jele, dar un an electoral, profesorul, scuzat în parte de ataşamentul faţă de Politehnica, a participat cot la cot  la campania electorală a primarului Gheorghe Nichita, cot la cot cu galeria Se mai întâmplă, zic unii, în mediul sportiv exemplele sunt nenumărate, există circumstanţe, ziceau alţii. Însă Ionuţ Popa a promis că aduce un investitor din părţile vestice care să scoată Politehnica din “noroaie”, numai să iasă Gigi Nichita primar. Ceea ce a însemnat, pentru cei care înţeleg democraţia, o mostră de influenţă electorală păguboasă.  Ceea ce a însemnat Nichita la echipa din Copou, lipsa oricărei promisiuni în privinţa fotbalului din partea opoziţiei sunt alibiuri foarte puţin concludente. Din moment ce alegerea unui primar nu înseamnă doar argumente sportive, iar argumentele sportive nu sunt 100 % fotbalistice.

Faţă de tot ceea ce a construit şi realizat în Copou, derapajul politic al lui Ionuţ Popa pare, însă, insignifiant. Şi problema nu stă doar în personalitatea acestuia ci în altă parte. Este vorba de influenţa factorului politic în sport şi, mai ales, de influenţa sportului (fotbalului în special) în politică. Cu ceva timp înainte de venirea lui Popa pe plaiurile noastre, într-o altă urbe moldavă, la Bacău, îşi făcuse apariţia unui investitor local, devenit primar pe aripile fotbalului. E vorba de Dumitru Sechelariu, care, odată ajuns la obiectiv, a pasat echipa autorităţii locale (conduse tot de el) pe motiv că “echipa aparţine oraşului”. Ca edil provenit din clasa investitorilor, “Seche” a apăsat şi alte pârghii, printre care şi atragerea unor finanţatori prin metode la limita legii (“vrei să faci afaceri în Bacău, bagă bani la echipă!”). Fotbalul băcăuan a fost aproape de performanţă, ani de zile formaţia de pe Bistriţa a fost cea mai bună din Moldova, până când băcăuanii înşişi l-au “răpus” pe Sechelariu. Pentru că viaţa unui oraş nu înseamnă doar o echipă de fotbal. Ce s-a întâmplat cu fotbalul băcăuan după aceea, ştie toată lumea şi dovedeşte o realitate: Cancerul fotbalului românesc de astăzi este dependenţa de politică. Pentru că finanţarea publică înseamnă dependenţă politică. Cancer aproape imposibil de tratat din moment ce finanţatorii privaţi în fotbal se dovedesc în cea mai mare parte, profitori şi ţepari. Copos, Porumboiu, Paszkany au ţinut cât au ţinut. Iancu sau Bucşaru au fost dovediţi, iar Horia Sabo de la Iaşi pare a fi din aceeaşi categorie. Atunci, rămânem la aceeaşi situaţie şi aşteptăm ziua când alegerile în toată România vor fi determinate de atitudinea faţă de o echipă de fotbal. Trist!